Poți slăbi dacă dormi cu o oră în plus. Trucuri pentru un somn de calitate

Nici nu ştii cât de important este un somn bun, de calitate! Pe lângă rezultatele evidente şi imediate – ai mai multă putere de concentrare, se simţi plin de energie – dacă dormi suficient vei fi mai sănătos, mai ferit de boli, și lumea îți va părea mai frumoasă. Mai mult decât atât, cercetătorii au aflat că o oră în plus de somn pe noapte te ajută să-ţi menţii greutatea în limite normale și chiar să mai dai jos câteva kilograme.

foto baza somn jpg

Îți ții kilogramele sub control dacă dormi mai mult

O echipă de cercetători de la Universitatea Chicago din SUA a făcut un amplu studiu cu o durată de trei ani, pentru a vedea dacă somnul suplimentar e sau nu benefic pentru organism.

Experții au constatat că o oră de somn în plus, noapte de noapte, îi ajută pe oameni să reducă 270 de calorii din aportul zilnic, fără să-și modifice dieta sau alte obiceiuri zilnice. „Mulți se abțin de la mâncare și fac sport pentru a arde calorii și a pierde în greutate. Ei bine, ar reuși asta doar dormind mai mult”, a mărturisit dr. Esra Tasali de la Universitatea din Chicago, potrivit The Guardian.

La studiu au participat 80 de adulți, cu vârsta cuprinsă între 21 și 40 de ani, supraponderali. Ei au primit consiliere personalizată privind rutina somnului și au folosit dispozitive portabile pentru a fi monitorizați pe timpul nopții.

În rest, nu și-au modificat niciun obicei alimentar, nu s-au abținut de la nimic. Studii anterioare au arătat că somnul insuficient îi determină pe oameni să dea iama în mâncare. Obosiți fiind, simt nevoia să-și crească nivelul de energie cu dulciuri, chipsuri și alte alimente bogate caloric.

Beneficiile somnului de calitate

-        Îţi dă mai multă putere de concentrare la şcoală, la serviciu

-        În timpul somnului, celulele se regenerează, corpul se reface, faţa îţi va fi mai luminoasă. Pentru multe femei, un somn bun de noapte face mai mult decât 100 de creme şi tratamente de înfrumuseţare.

-        Combate stresul, te ajută să fii mai puternic, mai optimist, mai încrezător în forţele proprii.

-        Te ajută să-ţi menţii greutatea deoarece în timpul somnului se secretă leptina, hormonul care îţi ţine în frâu pofta de mâncare. În plus, se întâmplă ca, de oboseală, să simţi nevoia de a mânca dulce.

10 sfaturi ca să dormi neîntors

Pentru un adult, sunt recomandate opt ore de somn, ideal între 22.00 şi 6.00 dimineaţa. Ca să reuşeşti să dormi atât, iată 10 sfaturi:

-        Fă-ţi un program strict ca să-ţi setezi „ceasul interior”. Culcă-te la aceeaşi oră în fiecare seară şi trezeşte-te la aceeaşi oră dimineaţa. Dacă te abaţi de la regulă, îţi dai peste cap programul de somn.

-        Înainte de culcare, fă-ţi un ritual prin care să dai organismului semnalul că se apropie ora de somn. Fă o baie cu uleiuri esenţiale cu efect calmant, relaxant, bea un ceai de tei, citeşte câteva pagini din cartea preferată şi, în scurt timp, vei adormi ca un prunc.

image

-        Aeriseşte camera înainte de culcare şi nu te pune în pat cu burta plină.

-        Temperatura din cameră, salteaua şi aşternuturile sunt importante. Dacă îţi e prea cald sau prea frig, evident că te vei trezi de nenumărate ori şi nu vei dormi bine.

-        Evită calculatorul, tableta şi televizorul înainte de culcare. Lumina acestor electronice stimulează activitatea creierului.

-        De altfel, televizorul ar trebui să fie interzis în dormitor. Mulţi, rupţi de oboseală, adorm la televizor, însă somnul lor va fi zbuciumat. Pentru un somn de calitate, e nevoie de linişte şi de întuneric.

-        Fă sport! Exerciţiile regulate oxigenează creierul, cresc producţia de endorfine, moleculele fericirii. Chiar şi o plimbare mai alertă seara, după cină, îţi va face poftă de somn.

-        Nu consuma alcool. Chiar dacă prima impresie e de uşoară ameţeală care te moleșește, alcoolul afectează profund calitatea somnului. E permis un pahar de vin la cină, însă doar dacă e băut cu mai multe ore înainte de culcare.

-        Nu lăsaţi copilul să vă invadeze patul conjugal, din mai multe motive: nu e igienic, nu se odihneşte bine nici el, nici voi, în plus, acest gest aparent inofensiv are repercusiuni asupra dezvoltării emoţionale a celui mic, devenind dependent de părinţi.

-        Nici animalelor de companie nu trebuie să li se permită accesul în dormitor. Vă vor trezi de multe ori pe noapte, iar calitatea somnului va fi compromisă.

De cât somn ai nevoie, în funcție de vârstă 

Bebelușii trebuie să doarmă cel puțin 14 ore pe zi
Bebelușii trebuie să doarmă cel puțin 14 ore pe zi

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, nevoia de somn scade. Potrivit medicilor, copiii între 0 şi 3 luni au nevoie de 14-17 ore pe zi, cei între 4 şi 11 luni trebuie să doarmă 12-15 ore, cei de 1-2 ani: 11-14 ore, copiii de 3-5 ani au nevoie de 10-13 ore de somn, şcolarii de 6-13 ani de 9-11 ore, adolescenţii (14-17 ani) de 8-10 ore, tinerii şi  adulţii 7-9 ore, iar vârstnicii de peste 65 de ani 7-8 ore. 

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net