Remedii simple ca să scapi de coşuri. Acum ai mai multe soluţii pentru a trata acneea
În sezonul rece, întreaga piele are de suferit, însă tenul afectat de acnee va fi mult mai greu de „calmat”. Vântul, variaţiile de temperatură, aerul uscat din încăperi, spălările cu apă prea caldă, toate acestea agresează pielea, înmulţind iritaţiile şi coşurile. Medicul dermatovenerolog Amalia Anghel ne spune care sunt cele mai bune remedii.
Ce se întâmplă în sezonul rece
Acneea poate să apară la orice vârstă, de la primele 4 săptămâni de viaţă până la maturitate. Cea mai comună este acneea care debutează la pubertate şi durează mulţi ani, uneori 10-15 ani. Însă foarte mulţi adulţi au mari bătăi de cap cu punctele negre şi coşurile de pe faţă.
„Apar dintr-un defect de eliminare a sebumului, în contextul unei hiperproducţii a acestuia, sau din cauza blocării glandelor sebacee, cu stagnarea la nivel glandular. În acest caz, germenii se înmulţesc şi apare infecţia. În sezonul rece, din cauza variaţiilor de temperatură (din casă - afară), apare un blocaj în evacuarea glandelor sebacee. Acneea este frecvent întâlnită în cazul persoanelor cu ten sensibil, uscat. În plus, o altă problemă care apare iarna este uscăciunea pielii, cu descuamare, înroşire”, explică dr. Amalia Anghel, medic specialist dermatovenerologie.
Cauzele apariţiei şi greşeli de evitat
Tratamentul variază de la caz la caz. Nu există o soluţie minune sau o reţetă universal valabilă. În principiu, trebuie să ai grijă să eviţi anumite greşeli:
Nu te spăla excesiv, cu săpun. Acesta usucă şi irită şi mai mult pielea. Foloseşte geluri şi loţiuni de curăţare speciale pentru tenul acneic. Apa prea caldă face şi ea rău. Fondul de ten sau corectorul protejează faţa, afară. E bun şi la serviciu, pe parcursul zilei, însă nu merge machiată la sală, să transpiri cu „tencuiala” pe faţă, pentru că aceasta „sufocă” porii. Anumite cosmetice ce conţin substanţe comedogene pot fi şi ele de vină. Încearcă să-ţi schimbi cosmeticele.
Alimentaţia este şi ea importantă. Evită excesul de dulciuri rafinate, lactate, băuturi acidulate, fast-food sau alimente cu conţinut lipidic ridicat. Nu înseamnă că trebuie să le excluzi total din alimentaţie. Coşurile pot apărea şi din cauza unui sistem imunitar slăbit. Soluţia e să mănânci mai multe fructe şi legume proaspete, cu vitamina C, să scapi de stres şi să te odihneşti mai mult. Coşurile apar şi în urma frecării pielii de gulere, fulare, dacă ai obiceiul să-ţi pui mâna murdară pe faţă sau în urma folosirii în exces a telefonului mobil lipit de obraji. Acesta este o sursă de microbi şi trebuie frecvent curăţat cu şerveţele antibacteriene.
Iarna se pot realiza o serie de tratamente specifice adresate atât leziunilor active, cât şi cicatricelor. Peelingul chimic şi laserul cu efect antiacneic sunt soluţii cu rezultate remarcabile. Iarna e sezonul ideal pentru aceste tratamente deoarece în sezonul cald apare riscul de pigmentare.
- Încearcă să te abţii de la a stoarce coşurile pentru că rişti o suprainfectare. În plus, aşa apar cicatricele.
- Înainte de culcare, demachierea şi curăţarea temeinică a feţei sunt absolut esenţiale.
- Dimineaţa aplică o cremă hidratantă cu factor de protecţie, chiar dacă este iarnă, iar seara una fără factor de protecţie. Chiar dacă ai tenul gras, nu ieşi din casă fără crema hidratantă. Un fond de ten aplicat direct pe piele se vede urât şi agravează problema.
Zeama de lămâie este cel mai bun leac. Ea strânge porii, are un uşor efect de peeling, albeşte tenul şi „şterge” cicatricele lăsate de acnee. Poţi o dată la două zile să te dai pe faţă cu o felie de lămâie şi să laşi zeama să acţioneze 15-20 de minute. E interzis apoi să te expui razelor soarelui pentru că rişti pigmentarea pielii. Din acest motiv, tratamentul se face în sezonul rece.
Tamponează coşurile cu puţină tinctură de propolis sau ulei de cimbru. Sunt antibiotice şi antibacteriene naturale care vindecă şi usucă rapid.
O mască din albuş de ou cu fulgi de ovăz poate face minuni. Albuşul conţine vitamina A, indicată în tratamentul tenului acneic.
Argila este şi ea recomandată tenului acneic. Se prepară o mască din două linguri de argilă amestecate cu puţină apă de la robinet sau cu sucuri de fructe şi legume (lămâie, castravete).
O „loţiune tonică” ideală e ceaiul de muşeţel, bun emolient, cicatrizant, calmant.
Potrivit make-up artistului Florina Mărcuţă, soţia actorului Bebe Cotimanis, atât femeile, cât şi bărbaţii pot să-şi acopere imperfecţiunile feţei cu fond de ten cu putere mare de acoperire: „Dacă ai pete sau coşuri roşii, combină un corector bej cu unul verde, care atenuează nuanţa de roşu. Peste el, aplică un fond de ten cu putere mare de acoperire, în exact nuanţa pielii. Apoi fixează totul cu pudră”.