Sosul de roşii favorizează infecţiile urinare

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Frigul de afară, imunitatea scăzută din pricina alimentaţiei sărace în fructe şi legume proaspete reprezintă cauzele pentru care un număr din ce în ce mai mare de femei se plâng de infecţii urinare cronice. Specialistul Click!, dr. Ovidiu Chiş, expert în medicina tradiţională indiană, ne dă câteva sfaturi care ne vor ajuta să ţinem sub control această afecţiune.

Infecţiile urinare cronice sunt întreţinute de consumul excesiv al alimentelor acide sau de un dezechilibru metabolic care produce reziduuri acide.

simeon stalpnicul png

De multe ori, cauza acestui dezechilibru este de origine digestivă (constipaţii, colite sau disbioză intestinală datorată tratamentelor cu antibiotice sau antimicotice).

Tratamentul cu antibiotice poate înlătura simptomele unei cistite acute, dar, deşi e făcut doar între 5 şi 7 zile, are pe termen lung un efect de alterare a florei intestinale şi apariţia în diferite zone sensibile ale corpului (zone cu predispoziţie inflamatorie) a microorganismelor modificate, ce sunt rezistente la antibiotice.

Iată ce recomandă specialiştii în medicina tradiţională indiană.

1. Mărirea diurezei. Are rolul de a spăla tractul urinar de bacteriile nedorite. Se face prin consum sporit de lichide: apă de izvor, ceaiuri diuretice, apă alcalină, supe vegetale.

Cele mai eficiente plante diuretice sunt mesteacănul, urzica, brusturele, sunătoarea, troscotul şi coada şoricelului.

2. Alcalinizarea corpului prin alimentaţie şi băuturi alcaline. Tot ce trebuie să faceţi este să înlocuiţi alimentele acide, cu alimente alcaline.

Alimente alcaline

LACTATE: lapte proaspăt (vacă, capră, bivoliţă), lapte smântânit, kefir, zer, unt, frişcă, iaurt simplu nepasteurizat sau lapte prins.

ALIMENTE GĂTITE: legume fierte, coapte, mâncăruri sau ghiveci de legume, dar fără roşii sau bulion, supe de zarzavat şi de rădăcinoase fără carne.

DULCIURI: suc de trestie de zahăr, zahăr din trestie uscat,sirop de orez brun, (mierea în cantităţi mari poate forma şi acizi).

PRODUSE ANIMALE: ouă de prepeliţă, ouă de raţă.

BĂUTURI: sucuri de legume rădăcinoase, ceaiuri de plante neîndulcite, apă de izvor.

Evitaţi alimentele acide!

LACTATE: lapte pasteurizat sau omogenizat, lapte UHT, lapte praf, smântână fermentată, brânzeturi fermentate, caşcaval, telemea, îngheţată, iaurt îndulcit sau iaurt cu fructe.

ALIMENTE GĂTITE: mâncăruri ce conţin roşii fierte, bulion sau pastă de roşii, supele în care a fiert carnea, supele cu adaos de vegeta, spanac gătit, conserve.

DULCIURI: dulciuri, prăjituri, biscuiţi, napolitane, ciocolată, îndulcitori sintetici (zaharină, aspartam, sorbitol), miere artificială sau prelucrată cu zahăr, fructoză, lactoză.

PRODUSE ANIMALE: mezeluri, toate tipurile de carne, gelatină, grăsime, icre, ouă de găină.

BĂUTURI: toate băuturile alcoolice, răcoritoare sintetice, cafea, cacao, sifon.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net