Vitamine care susţin memoria și în ce alimente le găsești

Ultima actualizare:

    foto: Shuttertock
foto: Shuttertock

Anumite vitamine sau acizi graşi pot preveni, într-o oarecare măsură, sau încetini pierderea memoriei. Şi, dacă există soluţii, fie ele şi fără prea multe garanţii, nu merită oare încercate? Află mai multe din numărul de septembrie al revistei Click!Sănătate!

De la o anumită vârstă, memoria ne joacă feste tuturor. De cele mai multe ori, nu mai ţinem minte cu exactitate evenimentele recente – ce am mâncat la micul dejun, unde am pus cheile, dacă am luat sau nu tratamentul de seară – şi am face orice ca să mai funcţionăm ca-n vremurile noastre bune, când nimic nu ne scăpa. Ei bine, specialiştii ne avertizează că nu există minuni în ceea ce priveşte recăpătarea memoriei, însă există anumite vitamine care ne pot îmbunătăţi funcţiile cerebrale şi pe care le putem administra şi sub formă de suplimente, mai ales că la vârsta a treia pot să apară anumite carenţe.   

Vitamina B12

Oamenii de ştiinţă au studiat îndelung legătura dintre nivelul scăzut de B12 şi pierderea memoriei, însă n-au ajuns la concluzia fermă că suplimentarea acestei vitamine are efecte pozitive asupra celor afectaţi de pierderea amintirilor. Adesea vegetarienii sau persoanele cu probleme stomacale sau ale intestinelor prezintă un nivel scăzut de B12. De asemenea, anumite medicamente (precum un antidiabetic oral şi un antiinflamator), inclusiv anticoncepţionalele, pot scădea nivelul vitaminei B12 din organism. În mod normal, poţi să-ţi asiguri nivelul optim de B12 din alimentaţia care conţine peşte, carne de pui sau cereale la micul dejun. Cei care au acid stomacal redus nu pot absorbi destul B12 din mâncare, motiv pentru care trebuie să ia suplimente alimentare cu această vitamină.

Vitamina E

Un studiu din 2014 a conchis că un nivel crescut de vitamina E îi poate ajuta pe cei care suferă de o formă uşoară de Alzheimer. Participanţii au luat doze de 2.000 UI pe zi, după care au dat semne de îmbunătăţire a memoriei. Un medic de la Harvard Medical School atrage, însă, atenţia că o doză mai mare de 400 UI pe zi poate fi periculoasă pentru cei cu boli cardiovasculare, mai ales dacă iau constant medicamente ce subţiază sângele. În plus, unii sunt de părere că suplimentele cu vitamina E pot creşte riscul apariţiei cancerului la prostată. Indiferent de vârsta pe care o ai şi de problemele medicale cu care te confrunţi, poţi asimila vitamina E din alimentaţie, mai exact din nuci, seminţe, uleiuri vegetale şi legume ca spanacul şi broccoli. Înainte de-a decide dacă ai sau nu nevoie de o suplimentare, întreabă-ţi medicul curant dacă este necesară prescrierea acestei vitamine. Lipsa acestei vitamine e rar întâlnită, numai cei care preferă mâncarea degresată pot avea această carenţă.

Alte suplimente care pot ajuta

Există un studiu amplu încă în desfăşurare cu privire la acizii graşi Omega-3 şi felul în care pot susţine memoria, însă o cercetare realizată în 2015 arată deja îmbunătăţiri evidente în cazul adulţilor cu astfel de probleme. Somonul şi macroul sunt surse valoroase de acizi graşi Omega-3, care pot fi administraţi şi sub formă de suplimente.   

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net