Vești proaste din partea meteorologilor! Temperaturile o iau razna din nou
Vremea se schimbă radical! După câteva zile de vară, temperaturile scad, încă o dată. Cerul va fi temporar noros mai peste tot în România, iar unele zone va ploua. Click! îți spune la ce să te aștepți!
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea se va răci, iar în regiunile sudice și estice valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale. Cerul va fi temporar noros în vest, nord-vest și parțial în centru, iar în rest nebulozitatea va fi mai persistentă.
„Temporar va ploua îndeosebi pe parcursul zilei, pe arii relativ extinse în regiunile sudice și în zona montană și pe alocuri în rest. Ploile vor fi și sub formă de aversă, trecător pot fi însoțite de descărcări electrice, iar la altitudini mari (peste 1800 m) vor fi și precipitații slabe mixte.
Spre sfârșitul intervalului cerul va deveni variabil în cea mai mare parte a țării, iar pe arii restrânse se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat cu ușoare intensificări în sudul și sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 21 grade Celsius, izolat mai ridicate în Crișana și Maramureș până spre 23 grade Celsius, iar cele minime se vor încadra în general între 3 și 10 grade Celsius”, anunță ANM.
Și în Capitală va fi frig
Capitala nu face excepție de la valul de temperaturi scăzute. Cerul va fi mai mult noros pe parcursul zilei când trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua (viteze de până la 35-40 km/h). Temperatura maximă va fi de 15 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 7 și 9 grade Celsius.
Totuși, începând de sâmbătă, vremea se va îndrepta și temperaturile de vară vor deveni realitate. Dar, până atunci, mai avem puțin de așteptat.
Vremea se va încălzi din nou în sudul, estul și centrul țării, iar în vest și nord-vest nu vor fi variații semnificative față de ziua precedentă, astfel valorile termice, în marea lor majoritate, vor fi apropiate de normalul climatologic specific pentru începutul lunii mai. Cerul va fi variabil în regiunile vestice și va prezenta înnorări temporare în rest.
Se vor semnala ploi slabe de scurtă durată, local la munte și izolat în sud, centru și nord-est. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări spre sfârșitul intervalului în sud-estul teritoriului.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade Celsius în nordul Moldovei și în Deltă și 23 grade Celsius în Banat și vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 4 și 12 grade Celsius. Dimineața și noaptea, izolat se va semnala ceață.
Ce spune directorul ANM despre vreme
„Așteptăm pentru ziua de joi o răcire pe care o vom simți în partea de sud și de est a țării, mai ales în Moldova, Dobrogea, Muntenia și partea de este a Transilvaniei.
În aceste zone, temperaturile nu vor fi mai mari de 17,18 grade celsius.
În partea de vest va fi mai cald, comparativ cu ce a fost astăzi, dar ceva mai rece decât a fost ieri. În următoarele zile vom avea variații de la o zi la alta.
Vineri și sâmbătă vremea se va încălzi, apoi de duminică se va răci din nou. Săptămâna viitoare, posibil să rămânem cu un regim al temperaturilor ceva mai coborâte decât normalul.
Vor fi precipitații în zonele de deal și munte, dar și în zonele sudice și centrale ale țării. La munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, este posibil să apară și precipitațiile mixte.
Rămânem cu acest regim de vreme schimbătoare și în săptămânile viitoare.
Vremea se va mai stabiliza spre sfârșitul lunii mai”, a spus Florinela Georgescu Director ANM, la Antena 3.