Vica şi Edan, de Sărbători fără banii lui Piţurcă

Ultima actualizare:

    Vica Blochina şi fiul ei, Edan
Vica Blochina şi fiul ei, Edan

Victoria Blochina (37 de ani) nu va primi de sărbători pensia alimentară pe care Victor Piţurcă ar trebui să i-o dea fiului său, Edan (5 ani). Avocatul selecţionerului a cerut suspendarea plăţii până la judecarea cererii de reducere a sumei. Până la o decizie definitivă, lituanianca mai are de aşteptat.

Deşi instanţa a decis că Piţi ar trebui să-i plătească băiatului său 9.000 de euro pe lună, plus suma de 100.000 de euro retroactiv, acesta a declarat apel. Vica a aflat pe ultima sută de metri că ieri dimineaţă avea înfăţişare în procesul de la Tribunalul Ilfov.

Abia întoarsă luni în ţară după ce a fost la un control medical la sâni în Israel, Victoria Blochina a aflat cu stupoare de surpriza pe care i-a pregătit-o fostul ei iubit, Victor Piţurcă.

Acesta vrea cu orice preţ ca suma stabilită de instanţă, de 9.000 de euro pensie alimentară, să fie redusă, iar până la o hotărâre a instanţei să nu facă nici o plată. Prin urmare, avocatul lui a depus o cerere de suspendare a deciziei luate de Judecătoria Buftea până la pronunţarea uneia definitive.

Prima plată către Edan trebuia făcută, conform deciziei judecătorilor, pe 27 decembrie. Luată prin surprindere Vica a cerut azi amânarea. Tribunalul Ilfov a „încuviinţat cererea de acordarea a unui nou termen de judecată formulată de reprezentantul legal al minorului Blochin Edan, respectiv Blochina Victoria, pentru angajarea unui apărător ales".

Deşi avocatul lui Piţurcă a vrut să urgenteze lucrurile şi să se judece apelul în cel mult o săptămână, judecătorii vor stabili data abia săptămâna viitoare, pe 13 decembrie.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie, foto shutterstock jpg
oras Chambéry franta jpg
program banci sarbatori jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2097 jpg
flight 3709560 1280 jpg
airplane 6847543 1280 jpg
Bolojan foto FB guvernul romaniei jpg
banner aglomeratie png
image
actualitate.net
image
actualitate.net