Voronin vrea să dea România în judecată
Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, i s-a plâns oficialului european că România sfidează suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a statului moldovean prin diverse declaraţii făcute de politicienii de rang înalt de la Bucureşti la diferite foruri internaţionale.
Un comunicat al PCRM critică faptul că reprezentanţii alianţei de guvernare nici nu comentează, nici nu condamnă aceste gesturi ale oficialilor români.
"Preşedintele PCRM şi-a arătat indispunerea că inclusiv la nivelul forurilor europene acest lucru nu se întâmplă, iar Uniunea Europeană nu a găsit să nominalizeze pe altcineva decât Monica Macovei în calitate de preşedinte al delegaţiei interparlamentare a Parlamentului European cu Republica, care la rândul său este cunoscută pentru declaraţiile tăioase în adresa Moldovei", se arată în comunicatul postat pe site-ul PCRM.
"Atitudine discriminatorie"
Acestea sunt pe scurt motivele pentru care liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, a decis ca PCRM să acţioneze România în instanţele internaţionale pentru ,,atitudinea discriminatorie faţă de Republica Moldova şi cetăţenii ei".
Liderul comuniştilor de peste Prut i-a mai spus comisarului european Stefan Fule că este indignat că două persoane care deţin cele mai importante funcţii în stat, preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi premierul Vlad Filat, se declară de facto - români. Acest lucru, a susţinut Voronin ,,intră în contradicţie directă cu normele constituţionale ale Republicii Moldova". Vladimir Voronin a criticat şi faptul că nici până acum România nu a acceptat semnarea tratatului de bază cu Republica Moldova şi a tratatului cu privire la frontiera de stat.
Şi în urmă cu câteva zile, Voronin l-a acuzat pe premierul român, Emil Boc, că a făcut o declaraţie ,,umilitoare pentru statalitatea moldovenească" cu acordul tacit al Uniunii Europene în cadrul summitului ONU de la New York.
Şeful Guvernului de la Bucureşti declarase că ,,ceea ce putem noi (n.r.- statul român) în momentul de faţă este să-i sprijinim pe români oriunde s-ar afla ei şi mai ales pe fraţii de dincolo de graniţă, o graniţă care, odată cu intrarea şi a Moldovei în UE, sperăm să dispară, fapt care reprezintă un proiect prioritar de politică externă al României".
"O astfel de declaraţie umilitoare pentru statalitatea moldovenească trebuie să fie condamnată, cel puţin, la nivel european (...) Dar Europa, după cum se cunoaşte, este indulgentă faţă de România revanşardă. Nici una dintre declaraţiile de acest gen ale autorităţilor României, care este membră a UE, nu a fost condamnată în formatul european comun. Şi acest lucru este destul de grăitor", a mai precizat liderul comuniştilor de peste Prut într-un interviu acordat agenţiei de presă Itar-Tass.
Baconschi, criticat
Comuniştii au calificat şi declaraţia de susţinere pentru AIE făcută joi de ministrului român de Externe, Teodor Baconschi, drept intervenţie în chestiunile interne ale Moldovei. Numeroasele acuzaţii aduse de PCRM României au fost lansate pe fondul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate, care au loc luna viitoare în Republica Moldova.
Totuşi, şeful diplomaţiei române a fost apărat oarecum de preşedintele Comisiei Electorale de la Chişinău care a apreciat că, deşi Baconschi nu a respectat legislaţia moldoveană, conform căreia reprezentantul unui stat străin nu poate susţine un candidat local, nu a încălcat totuşi legea de vreme ce campania electorală nu a început încă.
"Nu cred că ministrul Baconschi a venit să facă partizanat politic în campania electorală din Republica Moldova."Marian Lupu liderul democraţilor de la Chişinău