VideoAstăzi s-a născut marele actor Amza Pellea, păstrat în memoria colectivă ca ”Nea Mărin miliardar”. A fost la un pas să fie scos din filmul care i-a adus popularitatea

În fiecare an, data de 7 aprilie readuce în memoria colectivă figura unui artist care a reușit, prin talent, autenticitate și forță interioară, să depășească granițele teatrului și cinematografiei, devenind un adevărat reper cultural: Amza Pellea. Născut în 1931, la Băilești, în județul Dolj, într-o familie numeroasă, cu rădăcini adânc înfipte în spiritul oltenesc, Amza Pellea avea să devină nu doar unul dintre cei mai mari actori ai României, ci și o expresie vie a umorului, demnității și sensibilității acestui popor.

Copilul timid care și-a găsit vocea pe scenă

Puțini știu că marele actor, cunoscut pentru forța și naturalețea interpretărilor sale, era în copilărie un băiat timid. Paradoxal, tocmai această timiditate l-a împins spre scenă: în clasa I, la școala din Băilești, a ales să joace rolul lupului din „Scufița Roșie”, pentru că masca îi oferea protecția de care avea nevoie. A fost, fără îndoială, primul pas către o carieră care avea să marcheze profund teatrul și filmul românesc.

Educația sa a urmat, inițial, un traseu tehnic. A absolvit Colegiul Național „Nicolae Bălcescu” din Craiova (actualul „Carol I”), apoi o școală electrotehnică, devenind „specialist în aparate de calcul de înaltă și joasă tensiune”. Pentru o vreme, destinul său părea să fie legat de uzine și instalații electrice.

„Aș fi fost poate un tehnician cuminte într-o uzină”, a spus el. Absolvent de liceu în Craiova și calificat ca specialist în aparatură electrică, a muncit o vreme în Timișoara, la Uzina Electrică. Însă teatrul, acel foc tainic ce arde în marile spirite, l-a smuls din lumea cablurilor și siguranțelor și l-a dus direct pe scena visurilor. Inițial dorea să devină regizor, dar comisia de la IATC a văzut în el altceva - și a avut dreptate. A fost repartizat la actorie. Și de acolo, totul s-a scris cu lumină.

Intrarea sa la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București pare, la rândul ei, desprinsă dintr-o poveste. Ajuns întâmplător la examen, din dorința de a afla rezultatul unei prietene, a fost remarcat de comisie, testat pe loc și declarat admis. A absolvit în 1956, sub îndrumarea unor profesori remarcabili, precum Mihai Popescu și Alexandru Finți.

Cum a început cariera marelui actor

Cariera lui Amza Pellea a început pe scena Teatrului Național din Craiova, unde, în perioada de stagiatură, a interpretat nu mai puțin de 14 roluri. De aici, drumul său a continuat la unele dintre cele mai importante instituții teatrale din România: Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București.

Versatilitatea sa artistică era impresionantă. Putea trece cu o naturalețe dezarmantă de la roluri dramatice la comedie, de la personaje istorice la tipologii contemporane. A interpretat roluri memorabile în piese clasice și moderne, demonstrând o capacitate rară de a intra în profunzimea personajelor.

Dacă teatrul i-a oferit rigoare și profunzime, cinematografia l-a transformat într-o legendă. Peliculele în care a jucat sunt, astăzi, repere fundamentale ale filmului românesc.

A interpretat figuri istorice de o importanță majoră, precum Decebal în filmele „Dacii” și „Columna” sau domnitorul în Mihai Viteazul, rol care i-a rămas definitiv asociat. De asemenea, a impresionat profund în Osânda, rol care i-a adus premiul pentru interpretare masculină la Festivalul Internațional de Film de la Moscova, în 1977.

În filme precum „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, „Nemuritorii” sau „Setea”, Amza Pellea nu interpreta pur și simplu, trăia fiecare rol cu o intensitate care depășea limitele ecranului.

Rolul lui Ipu, din „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, rămâne unul dintre cele mai tulburătoare din cinematografia românească, o demonstrație de forță actoricească în care tragedia și ironia coexistă într-un echilibru fragil și profund uman.

Filmul care i-a adus cu adevărat popularitatea

Cu toate acestea, filmul care i-a adus cea mai mare popularitate a fost „Nea Mărin miliardar”, regizat de Sergiu Nicolaescu, avându-l în centru pe celebrul personaj oltean creat și interpretat de Amza.

Nea Mărin nu a fost doar un personaj, ci o sinteză a spiritului oltenesc 0 hâtru, inteligent, ironic, profund uman. Inspirat de unchiul său dispărut pe front, acest personaj a devenit rapid unul dintre cele mai iubite din cultura populară românească.

„Televiziunea este într-un fel o pacoste: te face popular în cinci minute, pentru că, vrând-nevrând, te bagă în casa omului. După ce-am jucat în Mihai Viteazul, unii trecători mă arătau cu degetul: «uite-l pe Amza Pellea!». După ce-am apărut la televiziune, alții, mai mulți, mă arătau familiar: «uite-l pe Nea Mărin!» (...) Cum am găsit ticurile verbale ale lui Mărin? Repetarea cuvintelor ține de resortul lor psihologic. Oltenilor le merge mintea mai repede decât se pot exprima verbal...”, spunea actorul într-un interviu.

A fost la un pas să fie scos din rolul care l-a făcut legendar

În spatele uneia dintre cele mai iubite comedii din cinematografia românească, filmul „Nea Mărin miliardar”, se ascunde o poveste mai puțin cunoscută, scoasă la iveală de o stenogramă a unei convorbiri telefonice din 17 martie 1978, aflată într-un dosar de arhivă, care dezvăluie tensiuni reale între cei implicați în realizarea peliculei și chiar riscul ca actorul Amza Pellea să fie înlocuit din rolul care avea să-l consacre definitiv.

Determinat de faptul că Amza Pellea a solicitat să fie trecut ca regizor al filmului alături de Sergiu Nicolaescu, regizorul a reacționat ferm și a discutat această situație cu scenaristul Vintilă Corbul, căruia i-a transmis, într-un mod lipsit de echivoc, că dacă actorul va continua să „creeze dificultăți”, există două variante pe masă: fie abandonarea completă a proiectului, fie înlocuirea lui Amza Pellea cu un alt actor, în speță Mircea Diaconu.

O astfel de decizie, dacă ar fi fost pusă în practică, ar fi reprezentat nu doar o schimbare de distribuție, ci o veritabilă nedreptate față de un actor care, în timp, avea să devină sinonim cu personajul „Nea Mărin”, o creație care depășește granițele simplei interpretări și intră în zona identificării totale dintre actor și rol. Pentru public, dar și pentru istoria filmului românesc, „Nea Mărin” nu este doar un personaj, ci o expresie autentică a unei lumi rurale, a unui umor specific și a unei personalități care s-a născut, simbolic, odată cu Amza Pellea în Băilești.

În cele din urmă, tensiunile au fost depășite, iar relația dintre Amza Pellea și Sergiu Nicolaescu a revenit la un nivel de colaborare, ceea ce a permis continuarea proiectului în formula cunoscută astăzi. Nicolaescu a rămas singurul regizor al filmului, iar scenariul a fost semnat de o echipă formată din Vintilă Corbul, Eugen Burada și Amza Pellea, contribuția acestuia din urmă fiind esențială pentru conturarea autentică a personajului.

Povestea de dragoste cu Domnica

Dincolo de scenă, Amza Pellea a fost un om echilibrat și dedicat familiei. Povestea sa de dragoste cu Domnica a fost una solidă, construită în timp, în ciuda începuturilor rezervate.

„O superbitate de femeie, nu-l băga în seamă”, avea să povestească fiica lor, Oana Pellea. Însă farmecul autentic al actorului a câștigat în cele din urmă, iar căsnicia lor a devenit un sprijin esențial pentru artist.

Nașterea fiicei sale a fost un moment de o sensibilitate aparte, marcat de o poezie emoționantă dedicată copilului, în care Amza își exprima dragostea și sensul existenței.

Amza Pellea s-a stins din viață pe 12 decembrie 1983, la doar 52 de ani, răpus de o boală incurabilă. 

Moartea sa a lăsat un gol imens, însă moștenirea artistică a rămas vie. Casa memorială din Băilești, steaua de pe Walk of Fame din București, documentarele și cărțile dedicate lui sunt doar câteva dintre formele prin care memoria sa este păstrată.