Cât a plătit un clujean pentru un kurtos poleit cu aur, ultima fiță la un festival care a avut loc în weekend

9 octombrie 2023 6:33   Actualitate

„Kurtosul de aur” este piesa de rezistență a festivalului kurtoskalacs şi deliciilor dulci de la Sfântul Gheorghe, ajuns la cea de-a cincea ediție. Anul acesta preparatul poleit cu aur a fost adjudecat în cadrul unei licitații de un medic chirurg din Cluj care a plătit pe el o sumă uriașă.

Colacul de 20 de metri

În cadrul Festivalului kurtoskalacs şi deliciilor dulci de la Sfântu Gheorghe, Organizaţia de Tineret din Sântionlunca a preparat un colac secuiesc în lungime de 20 de metri, cu 5 metri mai lung decât cel de anul trecut, pentru acesta fiind folosite 60 kg de făină, 10 kg de unt, 20 kg de zahăr, jumătate de kilogram de drojdie şi aceeaşi cantitate de sare, 6 kg de coajă de lămâie, 1 kg de zahăr vanilat şi 25 de litri de lapte.

De asemenea, a avut loc un concurs la care au participat 13 echipe din Covasna, Harghita, Mureş, Cluj şi Satu Mare, în cadrul căruia au fost desemnaţi cei mai buni producători de kurtos din acest an.

Kurtos din aur, vândut la licitație

Kurtos-ul de aproximativ 30 de centimetri, poleit cu foiţă comestibilă de aur de 24 K, a fost scos la licitaţie duminică după-amiază. A fost adjudecat de un medic chirurg din Cluj pentru suma de 1.000 de lei. Banii obţinuţi au fost donaţi Serviciului de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe, care derulează mai multe programe caritabile, printre care şi „Masa pe roţi”, prin intermediul căruia asigură o masă caldă pe zi câtorva zeci de persoane vârstnice din municipiu, relatează Agerpres.

„Am putea crede că kurtosul de aur există doar în poveşti. Anul acesta, la festivalul Cozonacului Kurtos s-a dovedit că, cu puţin altruism, iubire şi dorinţă de a ajuta, poveştile pot deveni realitate. Mulţumim organizatorilor că s-au gândit la organizaţia noastră şi suntem recunoscători pentru donaţia primită, care sprijină programul nostru de Masa pe Roţi”, au scris reprezentanţii Serviciului de Ajutor Maltez pe pagina de Facebook.

Mai multe