Nașul Borcea, sfat prețios pentru Nasrin înainte de nuntă: «Să nu treci pe lista de transferuri!»

12 iunie 2022 8:33   Actualitate
Ultima actualizare:

Se anunță nuntă mare în showbiz-ul românesc! Frumoasa cu origini persane Nasrin Ameri e în panică! Nu are încă gata rochia de mireasă pentru nunta care bate la ușă! Nașii Valentina Pelinel și Cristi Borcea s-au pregătit, însă, cu darul! Nașul i-a dat și sfaturi finei sale ca să-i meargă bine în căsnicie!

Nasrin Ameri, fosta prezentatoare de la Antena Stars, își pune pirostriile luna viitoare. Anul trecut, în august, Nasrin și partenerul său, Florin, au făcut cununia civilă, iar acum se pregătesc de nunta cea mare! Petrecerea, care va avea loc la Palatul Snagov, se anunță a fi una de cinci stele!

Emoțiile sunt cât se poate de mari pentru miresică! Și asta pentru că încă nu e gata rochia de nuntă! Nasrin a intrat deja în panică! Prezentă la petrecerea Viva, frumoasa Nasrin ne-a dat toate detaliile despre nuntă și ne-a dezvăluit ce sfat prețios a primit de la nașul său celebru, Cristi Borcea! Oare o să se lase și cu mulți copii în căsnicia lui Nasrin? Vom vedea!

Nasrin, când va fi nunta? În ce stadiu sunteți cu pregătirile?

Este totul gata, pe 29 iulie va fi nunta, va pica într-o vineri. Totul e gata, dar nu am rochia! E făcută, însă, pe comandă, mai avem două probe și e gata. Peste câteva săptămâni e gata! În rest, cam totul este antamat, totul!

Citește și: Nasrin Ameri, primele planuri după ce și-a dat demisia în direct la Antena Stars

Câți invitați aveți?

Toată lumea are impresia că o să fie cu sutele, cu miile. Nu am definitivat lista completă de invitați, asta pentru că mai așteptăm niște confirmări.

Ai emoții? Nașa Valentina ce zice?

Ne consultăm în fiecare zi! Hai arată-mi verighetele, hai că merg cu tine la probă! E normal să ne consultăm non-stop. O întreb: asta e bine, asta nu e bine? Dar emoții așa acum nu prea am, pentru că nu realizez. Dar stai să mă vezi în ultima seară sau înainte cu câteva zile, o să tremur din toate încheieturile!

Citește și: Bătaie pe platourile Antena Stars. Simona Hapciuc a atacat-o pe Nasrin Ameri. Prezentatoare a ajuns la spital

De la cine ai primit cel mai prețios sfat? De la Valentina sau de la Cristi ?

Nașul îmi zice: ai mare grijă, pisoaico, să nu treci pe lista de transferuri! Iar Valentina e cu mine în totul. Învățăm în fiecare zi. Eu cu soțul meu împlinim opt ani de zile, cu nașii suntem prieteni de și mai mulți ani, ne cunoștem foarte bine și cumva preiei anumite lucruri cunoscându-te. Nu e neapărat să vină să zică: uite, îți dau un sfat!

Câți copii vă doriți?

Aoleo! Doi! Doamne ajută, primul să fie băiat și a doua fetiță! Sperăm chiar după nuntă, și dacă se poate, chiar în noaptea nunții!

Luna de miere unde va fi?

Acum câteva zile am început să facem o listă cu destinații pentru luna de miere. I-am spus soțului că-mi doresc să mergem undeva unde nu o să mai mergem noi a doua oară! Un loc așa exotic, îndepărtat. Am o listă destul de lungă. Începe cu Bahamas și gata mă opresc aici.

Incident cu Simona Hapciuc în baie

Nasrin Ameri a fost una dintre cele mai longevive prezentatoare de la Antena Stars. Anul trecut, Nasrin a renunțat la televiziune și s-a îndreptat către mediul on-line, unde realizează un podcast.

Nasrin a părăsit postul tv care a consacrat-o după ce Simona Hapciuc, fosta Faimoasă de la „Survivor România”, a atacat-o în baie, imediat după o emisiune. La scurt timp după incident, Nasrin a decis să-și dea demisia.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe