Nasrin Ameri, primele planuri după ce și-a dat demisia în direct la Antena Stars

Nasrin Ameri e hotărâtă să revină în atenția publicului după scandalul violent de la sfârșitul anului trecut. După 9 ani în care a făcut parte din echipa Antena Stars, vedeta și-a dat demisia în direct, în urma scandalului cu Simona Hapcic, fosta concurentă de la „Survivor România”.

Nasrin Ameri revine în atenția publicului după scandalul de la sfârșitul anului trecut
Nasrin Ameri revine în atenția publicului după scandalul de la sfârșitul anului trecut

Nasrin Ameri li-a anunățat demisia chiar în timpul matinalului de la Antena Stars. „Sunt tare mândră că am pornit exact așa cum am simțit, am urcat treaptă cu treaptă, am învățat televiziune. (…) Astăzi se încheie și drumul meu la Antena Stars.”

După o scurtă pauză, în care și-a încărcat bateriile și s-a lămurit cum vrea să arate viitorul ei profesional, vedeta și-a anunțat revenirea tot în direct, în meisiunea fostului coleg Dan Capatos.

„Am încheiat un capitol și deschid altul. Am de gând și îmi doresc din suflet, chiar de săptămâna viitoare, o să încep un proiect online. Da, trebuie să spun asta, urmează și alte proiecte în televiziune, însă acum, pentru că am perioada asta de respiro, o perioadă scurtă, după ce voi reîncepe în televiziune, am de gând să mă focusez și pe partea asta, să creez cât mai mult, pentru că eu consider că se poate, există treaba asta”, a declarat Nasrin Ameri.

Nasrin Ameri: ”Am zis că trebuie o schimbare în viața mea”

Fosta prezentatoarea de la Antena Stars a detaliat motivele pentru care a decis să încheie colaborarea cu postul tv.

„Acum a fost momentul. Nu a fost oboseală, tu știi ce înseamnă, dar am avut opt ani de matinal și de Star Magazin, vreo nouă dacă iau în calcul și Antena 2, am prins transformarea. Însă așa am simțit eu, întotdeauna am mers după feeling.

A fost o decizie la care am lucrat destul de mult timp. Am zis că trebuie o schimbare în viața mea. Și dacă o făceam acum un an sau acum 2 ani cu siguranță nu era momentul potrivit”, i-a spus vedeta lui Dan Capatos.

Nasrin Ameri intră pe piața în plină expansiune a podcasturilor. Știe că e o nișă în dezvoltare, pe care activează deja câteva nume mari din showbiz-ul românesc, cu mare succes chiar.

„Da, podcast. De săptămâna viitoare o să încep primele filmări. O să fie o emisiune pe YouTube. Toată lumea știe, eu eram și realizator și moderator, mă implicam foarte mult în emisiune, îmi lua din timp. Nu aveam cum să las matinalul, am super multă încredere. Dar am fost puțin sceptică, sunt Măruță, Codin, care a făcut milionul cu Prodan. Eu îl fac singură”, a explicat vedeta.

Ce s-a întâmplat între Nasrin Ameri și Simona Hapciuc

Scandalul în urma căruia Nasrin Ameri și-a dat demisia de la Antena Star, iar Simona Hapciuc a fost concediată a ținut prima pagină a ziarelor la sfârșitul anului trecut.

Click! a aflat cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile pe platourile de filmare de la Antena Stars. “Simona Hapciuc a intrat în baie peste Nasrin și a luat-o la bătaie. Ea a fost cea care a agresat-o. Nasrin e victimă, e în șoc încă, nu-și revine! Simona a profitat că în baie nu erau camere de luat vederi. A intervenit un coleg ca să o scape pe Nasrin de furia Simonei, care se știe și din Kanal D că a mai bătut femei.

Această femeie are frustrările ei. A avut mereu ceva cu Nasrin. Nasrin va face plângere penală la Poliție după agresiunea la care a fost supusă”, au declarat surse din apropierea prezentatoarei de la “Star Matinal”, pentru Click!

De cealaltă parte, Simona Hapciuc a susținut tot timpul că ea era cea terorizată în toată această poveste.

„La mine se adunaseră foarte multe. Eu ajunsesem să mă rog de șefi să mă dea afară. Nu puteam să-mi dau demisia, că nu aveam bani să le plătesc daune, conform contractului. Ajunsesem la terapie din cauza ei, plecam de la emisiune și ajungeam acasă și plângeam în baie.

Mă teroriza psihic! Cu patru zile înainte de conflict, șefii îmi acceptaseră demisia. Au aflat și ei că eu nu mai vin de la 1 ianuarie”, a explicat Simona în perioada respectivă, la Kanal D.

  Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net