A murit cel mai bătrân om din lume! „Bărbatul cu coarne” a decedat la 140 de ani
Ali Anter, presupus a fi cel mai bătrân bărbat din Yemen, devenise cunoscut pentru afecțiunea misterioasă pe care o avea și care i-a provocat creșterea unor excrescențe noduroase pe cap. Bătrânul a decedat în urma unei intervenții în încercarea de a elimina coarnele.
A murit la trei zile după apariția unui videoclip
Ali Anter, cunoscut ca cel mai bătrân om din lume chiar dacă vârsta sa nu a fost recunoscută oficial vreodată, a murit la trei zile după apariția unui videoclip în care un individ, care nu era specialist, a încercat să taie excrescențele bărbatului cu un instrument încins, potrivit tabloidului britanic Mirror.
Un membru al familiei a negat că asta ar fi cauza decesului, motivul fiind deteriorarea sănătății sale fizice și mentale, dar a precizat că „modul primitiv” în care a fost efectuată amputarea coarnelor i-ar fi putut accelera moartea.
Poreclit „cel cu două coarne”, bărbatului început să-i crească acele excrescențe după ce a împlinit vărsta de 100 de ani. Poziționate pe ambele părți ale frunții, unul dintre coarne a crescut într-o formă spiralată în jos și trecea pe lângă fața sa, ajungând la nivelul gurii.
Avea 70 de nepoți
Presa locală relatează că bătrânul a rămas într-o stare de sănătate bună și și-a păstrat memoria până în jurul anului 2017, când starea sa a început să se deterioreze. Deși nu a existat niciodată un diagnostic confirmat, este posibil ca excrescențele lui Ali să fi fost coarne cutanate, ce sunt tumori ale pielii formate din cheratină, o proteină care creează părul, unghiile și copitele animalelor.
Acestea apar din leziuni cutanate benigne și sunt mai frecvente la pacienții mai în vârstă. În unele cazuri, acestea sunt asociate cu expunerea la soare și la alte surse de radiații UV. Majoritatea creșterilor sunt benigne. Ele pot apărea în diferite locuri din jurul corpului și trebuie tratate.
Bătrânul avea 70 de nepoți, iar vârsta sa nu a fost recunoscută niciodată. Oficial, cel mai în vârstă bărbat aflat în viață este Juan Vicente Pérez, din Venezuela, care are 113 ani și 293 de zile.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!