Ce s-a ales de actrița superbă pe care n-a suportat-o soția lui Ceaușescu. Cum s-a răzbunat Ion Iliescu pe ea după Revoluție

5 mai 2023 16:19   Fapt divers
Ultima actualizare:

Elena Ceaușescu nu s-a încadrat în topul celor mai frumoase femei din istoria țării noastră, dar cu siguranță nu a uitat să nutrească sentimente de invidie și răzbunare față de alte reprezentante ale sexului frumos. Una dintre cele mai frumoase actrițe din România a devenit ,,victima” furiei Elenei Ceaușescu și a lui Ion Iliescu.

Actrița Violeta Andrei, care s-a remarcat grație frumuseții și eleganței cu care a fost înzestrată, a câștigat admirația multor oameni, însă a stârnit invidia Elenei Ceaușescu. Cariera ei a avut de suferit după anul 1990, când fostul președinte Ion Iliescu a intervenit în așa fel încât să-i fie interzis să mai apară în filme.

Elena Ceaușescu, dușmanca frumoasei actrițe Violeta Andrei 

Frumusețea unei femei atrage admirația bărbaților, chiar și pe femeilor care sunt împăcate cu felul lor de a fi și a arăta. Nu așa a fost în cazul Elenei Ceaușescu, cea care s-a lăsat înfuriată de frumusețea actriței.

Controversele apărute în jurul celor două femei nu au fost puține, însă nici acum nu se cunoaște motivul real pentru care savanta a devenit inamica Violetei Andrei. Cele două s-au întâlnit o singură dată în această viață, însă nici măcar nu și-au vorbit.

„Pe Elena Ceauşescu n-am cunoscut-o, n-am vorbit niciodată cu ea, am dat mâna, atâta tot. Ea mă ura, pur şi simplu, eram persona non grata.”, declara Violeta Andrei, în trecut.

Nu putem trece însă cu vederea faptul că Violeta Andrei a fost căsătorită cu politicianul Ștefan Andrei, care la acea vreme ocupa funcția de sef al Relațiilor Externe al UTM.

Soții Ceușescu îl admirau pe acesta și chiar și-ar fi dorit să devină ginerele lor. Totuși, alegerea acestuia de a se căsători cu frumoasa actriță ar fi înfuriat-o pe soția lui Nicolae Ceaușescu.

Ion Iliescu s-a răzbunat pe Violeta și Ștefan Andrei

În cadrul unui interviu mai vechi, actrița povestea faptul că Ion Iliescu a dat-o afară de la teatru. Mai mult decât atât, el a fost cel care a ordonat arestarea soțului ei.

,,A fost o răzbunare ieftină, Ştefan are aceeaşi meserie ca şi Iliescu şi, la un moment dat, s-a opus când Iliescu a vrut să aplice tehnologia sovietică în hidroconstrucţii. Pentru asta l-a pedepsit. Elena Ceauşescu m-a scos din cinematografie şi Ion Iliescu din teatru.”, povestea actrița, conform Libertatea

Mai multe