Adolescentul cu cel mai lung păr din lume: „Nu m-am tuns niciodată”

15 septembrie 2023 14:11   Fapt divers

Un adolescent indian care nu s-a tuns niciodată în viața sa a stabilit un record mondial Guinness. Părul său măsoară 1.46 m. Sidakdeep Singh Chahal, în vârstă de 15 ani, din Uttar Pradesh, a primit oficial titlul-record pentru cel mai lung păr la un adolescent, de la reprezentanții Cărții Recordurilor Guinness.

Îi ia cel puțin o oră să se spele pe cap

Chahal a spus că părul său este un simbol al credinței sale sikh. Religia îi îndeamnă pe adepții săi să-și crească părul lung, considerând că șuvițele lor sunt un dar de la Dumnezeu. Adolescentul a spus că părul său este de obicei prins într-un coc și acoperit cu un dastār (turban tradițional). El a explicat că unii dintre membrii familiei sale au fost surprinși să afle cât de mult i-a crescut părul. „Multe dintre rudele mele au fost șocate să vadă cât de lung e”, a spus el pentru Guinness World Records. Sidakdeep a spus că este nevoie de cel puțin o oră pentru a-și spăla părul de două ori pe săptămână.

În copilărie, Sidak a fost uneori tachinat de prietenii săi pentru că avea părul lung. „Nu mi-a plăcut că părul meu a fost luat în râs”, a explicat el. Sidak și-a spus că îl va tunde atunci când va fi mai mare, dar acum consideră că podoaba capilară face parte din identitatea sa.

Cel mai lung păr al unui adolescent din istorie este de 200 cm, al unei fete din India, pe nume Nilanshi Patel. În cele din urmă, ea și-a tuns părul în 2021, donându-l unui muzeu.

Nu există un deținător actual pentru recordul celui mai lung păr la un bărbat în viață, iar Sidak este gata să câștige acest titlu, îndată ce împlinește vârsta de 18 ani, dacă nimeni altcineva nu va obține recordul pentru cel mai lung păr înainte.

Mai multe