Aici se respiră cel mai curat aer de pe planetă!

20 septembrie 2023 13:28   Fapt divers

Peninsula Cape Grim din nord-vestul Tasmaniei oferă cel mai curat aer din lume. Încă din 1976, aici a funcționat o stație de măsurare a poluării aerului, iar datele pe care le-a înregistrat arată că în acest loc este cel mai mic nivel de poluare din lume, potrivit BBC. Puțini călători ajung în această regiune cunoscută drept „Capătul lumii”.

Dar cei care vin aici găsesc stânci înalte, pajişti bătute de vânt şi plaje cu nisip negru, în contrast izbitor cu terenurile agricole pline de verdeaţă de pe vârfurile dealurilor. Această izolare a păstrat frumusețea Capului Grim intactă. Când publicul a aflat că erau colectate probe de aer de aici, au venit oferte de la oameni care aveau rezervoare de scufundări în garaje. Donațiile lor de mostre înseamnă că acum există o istorie a aerului din regiune care datează din 1956.

Vântul bate cu 180 km/h

„Vânturile puternice de vest care lovesc stația de monitorizare a aerului Kennaook/Cape Grim au parcurs mii de kilometri peste Oceanul de Sud înghețat, făcând ca aerul măsurat aici să fie unul dintre cele mai curate din lume”, a explicat dr. Ann Stewart, cercetător la Organizația Commonwealth de Cercetare Științifică și Industrială (CSIRO), care administrează situl în comun cu Biroul Australian de Meteorologie (BoM).

Totodată, stația joacă un rol esențial în cercetarea schimbărilor climatice din lume, măsurând epuizarea stratului de ozon stratosferic, precum și adunând informații valoroase despre vreme și climă - cum ar fi temperatura, precipitațiile, vântul, umiditatea și radiația solară. Aceste măsurători sunt deosebit de importante pentru că definesc modul în care s-a schimbat compoziția atmosferei globale și modul în care aceasta continuă să evolueze.

Vârfurile stâncoase ale Capului Grim este constant lovit de rafale feroce, pentru care este renumită regiunea, care ajung până la 180 km/h și transportă aer nealterat din Antarctica.

Marea de la vest de Tasmania este cea mai lungă întindere neîntreruptă de ocean de pe planetă. De asemenea, Capul Grim este locul unde Roaring Forties - așa cum sunt numite vânturile puternice de vest între latitudinile 40° și 50°- se lovesc de coastă. Pentru că vântul a străbătut întregul Ocean de Sud fără interferențe din partea maselor de uscat, acestea sunt cele mai curate mostre de aer de pe Pământ.

Mai multe