Am fost la «Şcoala de Brânză» din Cund. Care este rețeta originală de caș: „După 30 de minute..”

Viviana şi Jurgen au venit tocmai din Germania, Claudia, Bogdan şi Alina au bătut drumul din Bucureşti. Toţi sunt elevi la „clasa 0”, la prima şcoală de făcut caş din România, deschisă în „satul minune” Cund din Mureş, o localitate cu doar 150 de locuitori. Printre elevii din ciudata clasă se află şi bucureşteanca Adriana, la a şasea vizită pe aceste meleaguri.

La 330 de kilometri de Bucureşti, între dealurile Târnăveniului, pe cursul râului Târnava Mică, se află satul Cund.

Localitatea, aşezare de români, maghiari şi saşi, cu o vechime de 750 de ani, a rămas pustie în 1996.

Saşii au plecat încolonaţi spre „Tărâmul Făgăduinţei”, care pentru ei la acea vreme s-a numit Germania. Nu a trecut mult timp şi cu o bocceluţă şi multe visuri au început să plece şi ceilalţi, români şi unguri, toţi s-au împrăştiat în cele patru zări, mult mai ofertante economic.

A rămas pe loc doar o mână de oameni, printre care şi „neamul” lui István Varga, ungur după nume, dar român în suflet.

A crescut în Cund şi, în anul 2015, a urmat în Elveţia un curs despre maturarea brânzeturilor. De atunci i s-a schimbat viaţa!

A creat în Cund şcoala-atelier de caş care se numeşte „Manufactura de Brânză”. Datorită lui şi unei celebre pensiuni care a apărut în sat, „Retreat Valea Verde”, localitatea a început să se populeze din nou. Sunt 170 de case şi 110 locuitori.

Istvan ne-a dat rețeta originală de caș

La orele din „Şcoala de Brânză” vin oameni de peste tot din România, Europa şi chiar mai departe, de unde „nici cu gândul nu gândeşti”, cum spune chiar el.

La toţi le explică pe îndelete, le dă ustensile, îi aliniază şi îi pune să înveţe abecedarul realizării unei bucăţi de caş.

L-am găsit pe Istvan predând la o nouă clasă, tineri fugiţi de la oraş să se murdărească la sat şi care au dat şi bani pentru asta.

„Se ia un vas de aluminiu şi se pune lapte de vacă, oaie sau capră, ce doriţi. Noi folosim mai ales lapte de vacă, bălţata românească. Sub vasul de aluminiu plin cu lapte se pune o spirtieră şi se amestecă până când termometrul atinge 39 de grade. Apoi se adaugă cheag, de obicei extras din stomacul rumegătoarelor tinere. Noi însă îl procurăm de pe o ciupercă modificată genetic. După 30 de minute se taie în cruce şi apoi în bucăţi din ce în ce mai mici, până se obţine consistenţa bobului de porumb”, explică românul-ungur ­„cursanţilor” cu vârste între 30 şi 68 de ani.

Lecţia pentru ciobanii ad-hoc de la oraş continuă. „Se lasă vasul 5 minute apoi se ia cu un polonic încet-încet zerul şi se presară mirodenii sau se fac diverse combinaţii. Se lasă câteva ore în forme, apoi se întoarce caşul iar după o perioadă în jurul a 16 ore avem propriul caş cu aroma pe care ne-am dorit-o”, încheie profesorul de făcut brânză.

Când „a sunat clopoţelul”, indiferent de meserie, toţi „elevii” din clasa lui Istvan au devenit simpli învăţăcei în Ţara Brânzei, bucurându-se ca nişte copii să-şi creeze un produs cât mai aproape de gustul propriu.

„Dă-i doamne omului un scop şi va uita de toate” s-a aplicat şi lecţiei la care a asistat reporterul Click!. Şi când a venit momentul să-şi personalizeze bucata de caş, „câta freamăt, câta zbucium”.

Punguliţele cu ingrediente au fost asaltate şi aşa s-au născut un caş cu chili, altul cu curcuma, ba chiar şi câteva cu cărbune sau leurdă sau piper.

Reporterul Click! a stat doar două zile în Cund, dar la plecare a fost invitat în casă de 4 familii, salutat de la poartă de alte 10, ieşite cu mic şi mare să petreacă la drum „musafirul”. Au vrut să-mi dea câte ceva, unii vin, alţii brânză, chiar şi apă, o marfă foarte preţioasă în zonă. Dacă simplitatea este fardul fericirii, atunci, după ce ai fost la Cund îţi va străluci faţa.