Animal originar din Australia, surprins în gospodăria unui bărbat din România. Autoritățile au rămas fără grai

9 octombrie 2024 18:03   Fapt divers

În județul Iași, în mai multe gospodării au fost descoperite animale sălbatice, păsări exotice și câteva specii aflate pe cale de dispariție, în urma unor controale efectuate de autorități.

Conform unui comunicat emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Iași, aceste controale au fost realizate în perioada 12 septembrie – 7 octombrie 2024, în colaborare cu Garda de Mediu Iași și Poliția din Lețcani.

Printre animalele identificate se numără canguri, șerpi, șopârle, varani, diverse păsări exotice și veverițe, care erau crescute de mai multe persoane din județ.

Autoritățile atrag atenția asupra faptului că deținerea și comercializarea unor specii de animale protejate de lege poate reprezenta o încălcare a legislației.

Conform comunicatului transmis de IPJ Iași, „Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc faptul că acțiunile întreprinse pentru comercializarea, deținerea, transportul sau schimburile în orice scop a animalelor ce aparțin anumitor specii de animale autohtone protejate de lege, pot reprezenta infracțiuni și se pedepsesc conform legislației în vigoare.”

Animalele sălbatice pot fi deținute în România doar cu licență

Legislația actuală specifică faptul că o persoană poate deține animale sălbatice doar dacă dispune de o autorizație emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA).

În plus, este strict interzis să rănești, capturezi sau omori animale sălbatice. De asemenea, legislația protejează animalele în perioadele critice ale ciclului lor de viață, cum ar fi reproducerea, hibernarea sau migrația, interzicând orice acțiune care le-ar putea perturba liniștea sau le-ar distruge habitatul. Dărâmarea cuiburilor în timpul acestor perioade este, de asemenea, interzisă.

Aceste acțiuni de control au ca scop protejarea faunei și a biodiversității locale, în contextul în care traficul și deținerea ilegală de animale sălbatice și exotice pot avea consecințe grave asupra ecosistemelor.

Mai multe