Așezarea din România cu un singur locuitor. E un adevărat colț de rai
În mijlocul munților și pădurilor vaste ale județului Hunedoara, câteva sate și cătune continuă să fie animate, dar nu de oameni, ci de ciobani și turmele lor. Unul dintre aceste sate este Gialacuta, un mic colț de rai la doar 25 de kilometri de municipiul Deva. Cu toate acestea, Gialacuta s-a transformat treptat într-un loc aproape pustiu, unde singurul locuitor rămas este Longhin Topor, un bătrân de 76 de ani. Cu pensia sa modestă de 1.000 de lei, Longhin se descurcă în mijlocul naturii, având grijă de câteva animale și de casa sa singuratică.
Istoria satului Gialacuta
Satul Gialacuta a fost odată plin de viață, cu sute de oameni care locuiau în casele lor de cărămidă și lemn, crescând animale și cultivând livezi. Cu toate acestea, după 1990, satul s-a golit treptat, iar oamenii bătrâni care rămăseseră au dispărut unul câte unul. Școala satului și-a pierdut rostul, biserica veche de trei secole a fost distrusă într-un incendiu, iar satul a devenit liniștit, învăluit în natură și uitat de lume.
Cu toate acestea, în ciuda aspectului său pustiu, satul Gialacuta a prins din nou viață, dar nu de la oameni. Fosta școală a satului a fost transformată în stână, iar turmele de oi și măgari au luat locul elevilor care demult nu mai umpleau băncile școlii. Ciobanii și câinii lor păzesc atât animalele, cât și gospodăriile nelocuite, menținând tradițiile și viața rurală în aceste locuri izolate.
Oamenii și animalel, o punte către tradițiile străvechi
În satul Urșici, un alt colț de poveste din Hunedoara, aproximativ zece oameni locuiesc permanent, păstrând vie tradiția pastorală într-un mod de viață simplu, dar autentic. Aici, animalele sunt stăpâne și protejate, iar câinii ciobănești veghează asupra satului, ținând departe animalele sălbatice și păstrând vie tradiția creșterii turmelor de oi.
Chiar și în aceste locuri pustiite, oamenii și animalele lor reprezintă o punte către tradițiile străvechi ale României, aducând în peisajul rural un suflu de viață și autenticitate. Prin munca și pasiunea lor, acești oameni păstrează vie moștenirea culturală și tradițiile unei Românii autentice, iar animalele lor, fie că sunt oi, măgari sau câini ciobănești, sunt adevărați gardieni ai acestei frumoase povești rurale.