„Colțul de Rai” nedescoperit din România. Aici mai trăiesc doar 20 de oameni: „Natura și Dumnezeu”

Un loc special din România, aflat în Munții Godeanu, cu potențial turistic enorm, nu este accesibil din cauza drumului de acces care de cele mai multe ori este impacticabil.

Cerna Sat este un loc ireal de frumos, izolat de lume / foto: captură Youtube
Cerna Sat este un loc ireal de frumos, izolat de lume / foto: captură Youtube

Cerna Sat este o așezare pitoarească din Munții Goadeanu unde te așteaptă peisaje sălbatice, chei spectaculoase și păduri seculare. Numai că şoseaua nu este asfaltată pe porţiuni întinse, iar când plouă, nu se mai poate merge cu mașina.

Statul încearcă de ani buni să modernizeze ruta, însă nu a reuşit până acum. În Cerna Sat se ajunge pe drumul național 66A, care leagă Băile Herculane de Târgu Jiu.

După fost cabană vânătorească Câmpușel, începe un drum forestier impracticabile care traversează prin Parcul Naţional Domogled – Valea Cernei. 13 kilometri mai sunt până la destinaţie şi puţini șoferi se încumetă să parcurgă distanţa.

„Natura și Dumnezeu!”

„Dacă a plouat recent, provocarea e și mai mare. Gropile sunt pline cu apă, nu-ți dai seama cât de adânci sunt, iar să le ocolești o misiune aproape imposibilă”, transmite Diana Speretoiu, reporter Observator.

Turiștii care vin aici sunt fermecați de frumusețea locului. „De 10 ani venim încoace și tot așa a fost și drumul, dar nu contează. Natura și Dumnezeu, asta e cel mai important", crede un turist maghiar.

„Deși scurte, pentru că se întind pe doar 300 de metri, Cheile Corcoaiei sunt de o frumusețe aproape ireală și pe cât de spectaculos este acest peisaj pe atât de necunoscut e acest loc printre iubitorii muntelui”, adaugă Diana Speretoiu, reporter Observator.

Drumul este infernal

Doina a venit de la Timișoara cu soțul ei. „E o locație extraordinară, păcat că se ajunge foarte greu aici. Drumul este infernal. Am văzut pe Google Maps pentru că nu există o informare a zonei. Un prieten ne-a informat că sunt superbe și merită de vizitat”, spune Doina, turistă.

Atunci când ajungi în Cerna Sat te trezești într-o altă lume. Pe ulițe abia că vezi un om pentru că în sat nu au mai rămas nici 20 de suflete. Lipsa condițiilor a făcut tinerii să plece şi să-şi lase buncii în urmă.

„Nici pâine nu avem de unde lua nicicum. E foarte greu, dar asta e. Aici ne-am născut, n-avem ce face. Niciun magazin, nu avem nimic. Copiii mai vin, dar vin și ei din an în Paști”, povesteşte Maria, localnică.

Iarna localitatea e izolată

Iarna, Cerna Sat devine izolată complet. Tanti Maria s-a învățat cu traiul greu. Tot ce-şi doreşte e să fie drumul modernizat.

„Viața grea, a plecat tineretul cu copiii la școli. Nu mai e școală, serviciu, nimic! Vai și amar, vai și amar. Și de-ar veni copiii mai des, nu pot de drumul ăsta, că zic că-și distrug mașinile. Care vine o dată nu mai dă, că n-are la ce”, adaugă Maria, localnică.

„Turiștii vin până la 27 și de acolo pleacă, se întorc pentru că văd în ce hal stăm”, mai spune o şoferiţă.

„Odată ajuns aici, deconectarea e garantată. La propriu. Nu ai semnal la telefon, internet nici atât, iar telefonul e util doar să fotografiezi împrejurimile”, arată Diana Speretoiu. 

O şosea modernă ar scoate satul din izolare. Compania de Drumuri încearcă din 2019 să toarne asfalt. Întrebat dacă sunt șanse să înceapă lucrările anul viitor, Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova, răspunde: „Sunt șanse să înceapă lucrările dacă toate procedurile vor fi în regulă și nu vom avea celebrele contestații la partea de proiectare cu execuție”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net