Au transformat o casă de la țară într-un loc absolut fantastic de locuit. Cum arată acum

23 ianuarie 2024 18:57   Fapt divers

Unii români care visează să locuiască într-o casă la curte preferă să o ridice singuri, de la zero, în timp ce alții aleg construcțiile vechi, chiar dacă implică lucrări de recondiționare. Este și cazul unei familii din București. Au cumpărat o casă în urmă cu doi ani, timp în care au lucrat intens la modernizare, scrie adevărul.ro. 

Casa se află în apropiere de Curtea de Argeș

O familie din București a oferit șansa transformării unei căsuțe din cârpici într-un loc superb. „După 2 ani și jumătate de la achiziție, am decis să postez rezultatul final al amenajării acestei casuțe în vârstă de 97 de ani. Împreună cu soțul am dorit nu numai o casă de vacanță, ci și un refugiu, un loc pe care să-l numim acasă, atât noi cât și copiii noștri. Am ales o zona de munte, în apropiere de Curtea de Argeș, într-un sat cu oameni gospodari, un sat autentic românesc, un sat viu și primitor.

Căsuța avea inițial 2 camere cu o suprafață utilă de doar 29 mp, mică pentru 6 persoane, însa o căsuță de care ne-am îndrăgostit pe loc și al cărei potențial ascuns - podul foarte înalt, deci mansardabil - a reprezentat factorul ce ne-a convins să o achiziționăm imediat după vizionare”, a povestit Corina Ciobanu pe grupul de Facebook „Mutat la țară - viața fără ceas”.

Căsuța este pe placul proprietarilor 

Rezultatul final a fost pe placul proprietarilor care au vrut să îmbine modernul cu tradițional. Acum, căsuța bătrânească are accente moderne și poate fi locuită, fără probleme, în orice perioadă a anului. „A fost multă muncă, planuri și schimbări de planuri în ceea ce privește amenajarea, dar cred că am reușit să echilibrăm tradiționalul cu modernul, vechiul cu noul. Așa, căsuța asta a devenit a noastră pentru conectarea cu natură, a copiilor că loc de joacă, a familiei că poveste”, mai spun proprietarii.

Ce au declarat proprietarii

„A fost multă muncă, planuri și schimbări de planuri în ceea ce privește amenajarea, dar cred că am reușit să echilibrăm tradiționalul cu modernul, vechiul cu noul. Așa, căsuța asta a devenit a noastră pentru conectarea cu natură, a copiilor că loc de joacă, a familiei că poveste”, au spus proprietarii pe Facebook.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro. 

Mai multe