Avertismentul meteorologilor după cel mai fierbinte iulie din ultimii 120.000 de ani: „Ne aflăm pe un teren necunoscut”

17 iulie 2023 15:54   Fapt divers

În prima parte a lunii iulie, omenirea a avut de îndurat cea mai călduroasă săptămână înregistrată vreodată. Şi săptămâna aceasta a început cu coduri roşii de caniculă în multe ţări din Europa sau în sudul Statelor Unite ale Americii. Meteorologii avertizează că vor urma şi alte sătptămâni de foc şi se vor înregistra recorduri după recorduri, relatează The Guardian.

Cantitatea de dioxid de carbon (CO2), cel mai răspândit gaz cu efect de seră, ce duce la încălzire globală, este în continuă creştere, iar o serie de vânturi puternice care au „planat” deasupra Atlanticului au dus la apariţia caniculei în Texas, Grecia, Spania, Italia şi în multe alte ţări, scrie adevarul.ro.

În întreaga Europă au fost emise coduri roşii de caniculă, iar incendiile de vegetaţie fac prăpăd în Croaţia, pe coasta Adriaticii, Navarra şi Spania, în vreme ce atracţii turistice, precum Acropole, au fost închise din pricina temperaturilor sufocante, înregistrându-se peste 40 de grade Celsius. 

Terra nu a mai trecut printr-o astfel de perioadă încă din momentul în care au început să fie măsurate temperaturile aerului în anii 1850, a transmis în urmă cu o săptămână Organizaţia Meteorologică Mondială. „Ne aflăm pe un teren necunoscut şi aceasta este o veste îngrijorătoare pentru planetă”, a afirmat profesorul Christopher Hewitt, directorul serviciilor climatice ale OMM. 

În aceeaşi ordine de idei, şi Karsten Haustein, cercetător în domeniul radiaţiilor atmosferice la Universitatea din Leipzig, este de aceeaşi părere. „Sunt şanse ca luna iulie să fie cea mai caldă din toate timpurile... «din toate timpurile» însemnând de la Eemian (n.red cea mai călduroasă perioadă interglaciară), adică de acum aproximativ 120.000 de ani”, a afirmat Haustein. 

Nici SUA nu au scăpat de temperaturile extreme

În afară de factorii declanşatori ai caniculei curente, care doboară recorduri, un alt fenomen, numit El Nino, începe să se manifeste în întreaga lume. Adică apele calde ajung la suprafaţă în largul coastelor Americii de Sud şi se răspândesc în ocean, împingând cantităţi semnificative de căldură în atmosferă. 

„Un El Nino obişnuit adaugă aproximativ 0,2 grade Celsius la temperatura medie globală”, a afirmat Jeff Knight, managerul de modelare a variabilităţii climatice pentru Met Office. „Această creştere este inferioară celor 1,2 grade Celsius pe care le-am înregistrat în urma schimbărilor climatice de la Revoluţia Industrială încoace, dar, dacă mai adăugăm şi încălzirea provocată de om, este foarte probabil ca un nou record de temperatură globală să fie stabilit înainte de sfârşitul anului viitor”, a mai adăugat Knight. 

Conform secretarului general al ONU, Antonio Guterres, „schimbările climatice au scăpat de sub control”. El a atenţionat că, în cazul în care omenirea va continua să tergiverseze măsurile esenţiale pentru limitarea emisiilor de combustibili fosili, se va ajunge „într-o situaţie catastrofală”. 

Şi într-adevăr, canicula continuă şi săptămâna aceasta. Deja ieri, meteorologii români au dat noi coduri de temperaturi extreme şi disconfort termic ridicat. Codurile de căldură persistentă vizează Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi în sudul Moldovei. În aceste regiuni, se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37 - 39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile minime se vor situa între 18 şi 24 de grade. În paralel, s-a dat şi o avertizare de instabilitate atmosferică temporar accentuată, pentru 11 judeţe din Transilvania, Crişana şi Maramureş:  Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Hunedoara, Alba, Arad, Bihor, Sălaj şi Cluj.

Când scăpăm de vremea extremă

Veștile meteorologilor nu sunt deloc bune. Canicula înăbușitoare ne mai chinuie încă două săptămâni, în special în sud. În restul regiunilor nu va fi mai bine, deși se răcorește, pentru că lovesc furtunile violente.

„Este o situație de blocaj. Aceste situații de blocaj pot duce fie la valuri de căldură, fie la valuri de frig, fie la inundații în urma unor ploi persistente și abundente. Acest blocaj atmosferic, această circulație de blocaj, adică un câmp de presiune ridicată care acumulează, deci o masă de aer care stă în loc. Masa de aer staționează și se încălzește, se supraîncălzește. Existând această comasare de aer foarte cald în vecinătatea țării noastre, ne putem aștepta oricând ca aceasta să influențeze, mai mult sau mai puțin, și spațiul geografic al României. 

Se estimează că va fi foarte cald în următoarele două săptămâni, în special în jumătatea de sud a țării, aș spune. Există intensificări și retrageri ale acestei mase de aer cald, ceea ce nu este foarte bine, pentru că locuitorii din restul țării, nu neapărat că se vor răcori, pentru că această apropiere între masa de aer foarte cald și o masă de aer mai rece poate duce la fenomene violente, la furtuni violente”, a explicat meteorologul Gabriela Băncilă la Digi24.

Mai multe