Cât de ușor putem fi fericiți! Trebuie să modificăm 2 lucruri simple în viața noastră

3 octombrie 2022 7:49   Fapt divers
Ultima actualizare:

Uneori e atât de simplu să fim fericiți. În vremuri agitate și confuze, acest sentiment pare să ne scape printre degete de cele mai multe ori, dar neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea a oferit câteva sugestii simple pentru a trăi cu mai multă bucurie în fiecare zi.

Sfaturile oferite de renumitul doctor sunt la îndemâna oricui. Ele pot fi puse în aplicare chiar după ce terminați de citit acest articol.

Vezi și: Secretul celui mai fericit om din lume! Ce face 15 minute în fiecare zi

„Închideţi breaking news-urile, închideţi ştirile care sunt negative, închideţi tot ce influenţează negativ sistemul nervos, deschideţi muzica pe toate canalele şi veţi fi fericiţi", este îndemnul neurochirurgului Alexandru Vlad Ciurea, conform Adevărul.ro.  

Foarte interesant: Motivul pentru care ne simtițim mereu obosiți, stresați și nervoși. Cum ne putem vindeca

Ce influență are muzica în viața unui om? „Închideţi ştirile care sunt negative”

Așadar, sfatul doctorului este să renunțăm la tot ce poate influenţa negativ sistemul nervos. Totodată, acesta susține că putem să căutăm calea spre fericire prin intermediul muzicii, care are un rol uriaș în dezvoltare, dar și în vindecarea pacienților bolnavi. 

Muzica ne influenţează total. Muzica nu face parte din neuroştiinţe, adică din neurochirurgie sau neurologie. Muzica face parte din cu totul altceva, face parte din fiinţa noastră. Datorită acestei muzici impactul pe care îl primim prin sistemul auditiv se difuzează în întreg creierul şi are loc o emulaţie, o infuziune a tuturor centrilor nervoşi.

Staţi undeva sub o cupolă de muzică, poate să fie la o filarmonică, într-un amfiteatru deosebit, într-o biserică, uitaţi-vă în sus, uitaţi-vă în jos, şi, în cadrul muzicii care se percepe, vă transformă într-o mişcare cerebrală cu totul deosebită şi începeţi să plutiţi, intraţi într-o transă. De ce se produce această transă?

Pentru că muzica deschide foarte mulţi centri nervoşi. Centrii nervoşi, ca nişte luminiţe, încep să se conecteze între ei şi dintr-odată se produce o deschidere a unor căi pe care noi nu le avem percepute în faţa noastră şi încep să se deschidă treptat, treptat", a declarat pentru Agerpres prof. univ. dr. Alexandru Vlad Ciurea, membru onorific al Academiei Române.  

Ce muzică să ascultăm? 

În vârstă de 83 de ani, renumitul medic neurochirurg a vorbit, totodată, despre puterea muzicii lui Mozart. 

„Rămâneţi pe muzică, muzică frumoasă, cea care vă place. S-a constatat că muzica lui Mozart deschide foarte mulţi centri nervoşi, element esenţial care s-a dovedit pe bază de RMN funcţional. De ce Mozart şi de ce nu Beethoven sau Bach, nu ştiu să explic exact. Dar muzica lui Mozart este frumoasă, te face să pluteşti", spune medicul.

Vlad Ciurea: „Când încep să cânte artiştii din America Latină parcă pluteşti”

În ceea ce priveşte preferinţele sale muzicale, neurochirurgul Alexandru Vlad Ciurea recunoaşte că este un fan al muzicii latino şi îi place Julio Iglesias.

„Este o muzică melodioasă. Când încep să cânte artiştii din America Latină parcă pluteşti, parcă vezi numai lucruri frumoase, numai peisaje, căderi de apă, întinderi de ocean, şi, de ce să nu recunoaştem, atunci toată viaţa devine mai plăcută", a spus prof. dr. Alexandru Vlad Ciurea, conform sursei citate.

Muzica este esențială pentru dezvoltare. Ce rol are pentru pacienții bolnavi

Renumitul doctor Vlad Ciurea a explicat și rolul uriaș pe care muzica îl joacă în evoluţia unei persoane încă din perioada intrauterină, dar şi în timpul copilăriei.

S-a dovedit că muzica este un element esenţial pentru copilaşul ăla care se află în burtica mamei şi aşteaptă să-l aducă barza în această frumoasă lume şi în această frumoasă ţară numită România. Această burtică în care este - copilaşul se plimbă, se dă peste cap, se joacă, are o anumită viaţă. Noi îi spunem viaţă intrauterină.

Daţi-i să asculte muzică. Daţi-i pentru că îi dezvoltă centrii nervoşi încă din burtica mamei şi atunci când vine barza va fi un copil deştept şi frumos în această lume frumoasă care este România. La şcoală daţi muzică copiilor!", este sfatul neurochirurgului.

Un alt element important care nu trebuie ignorat este faptul că muzica ajută la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților bolnavi.

„Am făcut şi anumite experimente, pe care le-am şi publicat, în care pacienţilor în comă le-am pus şi muzică, muzica ce le place lor. Am avut pacienţi preoţi aflaţi în stare de comă din cauza diferitelor afecţiuni. Le-am pus căştile, psalmi şi cântece bisericeşti.

Îi înviorează. Se vede pe faţa lor că dintr-odată se produce un fenomen de fericire. Muzica face această ridicare a funcţiilor cerebrale", a afirmat acesta.

Declaraţiile medicului Vlad Ciurea au fost făcute de Ziua internaţionale a muzicii, care a fost sărbătorită la data de 1 octombrie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe