Cât timp trebuie să ții, de fapt, ouăle în vopsea. Multe gospodine fac asta greșit și ouăle ies pătate

2 mai 2024 8:51   Fapt divers

Conform tradiției, ouăle de Paște se vopsesc în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, deoarece se spune că ouăle înroșite în această zi nu se strică tot anul. Ouăle roșii sunt cel mai important simbol al Paștelui, drept pentru care acestea trebuie vopsite ca la carte. Iată cum să faci acest lucru fără ca ele să iasă pătate.

Cum vopsim ouăle fără să iasă pătate

Atunci când vopsim ouăle trebuie să luăm în considerare mai multe aspecte importante. Fierberea lor este cea mai ușoară parte, însă, tehnica de vopsire le dă multe bătăi de cap gospodinelor. Iată câteva trucuri prin care să faci totul ca la carte și să obții ouă perfect colorate.

Pentru ca vopseaua să se prindă foarte bine, primul și cel mai important lucru este să degresăm ouăle. Pentru această etapă avem nevoie de apă călduță și detergent de vase. Ouăle se spală cu un burete, iar apoi se clătesc pentru a îndepărta orice urmă de detergent. Ulterior, acestea se pun la fiert pentru aproximativ 10 minute, la foc mic.

 Un alt aspect important este să alegem o vopsea de calitate. Dacă optăm pentru cea din comerț, atunci trebuie să urmăm câțiva pași. Mai întâi, se adaugă într-un vas vopseaua și oțetul, apoi se pun ouăle pe rând și se lasă un minut în vopsea. După acest proces, ouăle se așează pe o hârtie absorbantă care să extragă excesul de vopsea, iar ulterior înmuiem o bucată de vată în ulei cu care ungem ouăle pentru a obține un luciu perfect.

Cum vopsim ouăle cu sfeclă roșie

Multe femei optează chiar și pentru coloranți naturali atunci când vine vorba de vopsirea ouălor de Paște. Acestea folosesc sfecla roșie sau cojile de ceapă roșie. Ei bine, dacă vrem să obținem o vopsea pe bază de sfeclă roșie, tot ce trebuie să facem este să fierbem două sfecle potrivite într-un litru de apă. În acest amestec se adaugă două linguri de oțet, iar întreaga compoziție se fierbe circa 4 minute. Ulterior, se adaugă ouăle, iar după ce apa a dat în clocot, ouăle se mai lasă în plus 4 minute, iar apoi se scot.

Mai multe