De ce ouăle de Paște se vopsesc roșii? Ce spune un preot despre vechea tradiție
Toată lumea, în zilele de Paște, are în casă ouă roșii pentru a ciocni, alături de cei dragi cu care se află la masă! Așa că ne-am gândit, cu ajutorul preotului Costescu Ilie, de la Biserica „Sfântul Ilie” din zona Titan din Capitală, să vă spunem care este legenda lo și de ce ouăle de pe masa de Paște trebuie să fie neapărat roșii!
Ouăle roșii și carnea de miel sunt două alimente ce nu lipsesc din meniul creștinului de pe masa de Paște! Însă, culoarea pe care domnițele trebuie să o facă, la ouă, în Săptămâna Mare, înainte de marea Sărbătoare creștină, trebuie să fie neapărat roșie, iar noi am aflat de ce!
De ce ouăle de Paște se vopsesc roșii?
Contactat de Click!, duhovnicul Costescu Ilie ne-a dezvăluit povestea.
„Sunt mai multe tradiții în popor în ceea ce privește vopsitul oualelor roșii cum ar fi faptul că oul roșu simbolizează culoara sângelui lui Hristos atunci când a fost el răstignit, pe cruce, pe Golgota. Atunci Lui i-a curs o picătură de sânge în cosulețul de ouă care era jos, la picioarele lui, iar toate ouăle s-au făcut roșii.
Pe lângă asta, coaja de ou se dă foarte ușor jos, asta știe toată lumea, însă tradiția spune că acest lucru se întâmplă cu o asemenea ușurință în care Hristos a dat piatra atunci când a fost nevoit să iasă din mormânt”, a declarat pentru Click! preotul Costescu Ilie de la Biserica „Sfântul Ilie” din zona Titan.
De asemenea, legenda mai spune că Maica Domnului, care venise la fiul său răstignit pe cruce, a adus un coș cu ouă, pe care l-a așezat lângă cruce unde a curs o picătură din sângele lui Hristos, astfel că s-a produs miracolul!
Click! spune
Pe lângă ouăle roșii pe care le vopsesc, gospodinele mereu, unele dintre ele decid să mai vopsească ouăle și în alte culori cum ar fi galben, albastru, mov și nu doar.