Cazul dramatic al unui pilot pierdut in Sahara. Cum a reușit să supraviețuiască
Raliul de la Dakar este unul dintre cele mai cunoscute evenimente de pe glob, mai ales când vine vorba despre împătimiții de curse. Însă, cu ceva timp în urmă, această probă dură a talentelor de pilot ar fi putut avea un final tragic, atunci când fiul unei importante persoane publice s-a pierdut în deșert. Este vorba despre Mark Thatcher, fiul Premierului Marii Britanii de la acea vreme, Margaret Thatcher.
Deja toată lumea poate recunoaște numele raliului de la Dakar, indiferent dacă suntem fani ai curselor de mașini, sau nu. Având linia de start în Senegal, în orașul cu același nume precum raliul, Dakar, cursa trece prin mai multe țări din Africa și Europa, iar participanții care reușesc să rămână pe traseu până la final trec linia de sosire tocmai în Paris. Însă, în anul 1982, acest raliu putea avea un final tragic, potrivit informațiilor oferite de către cei de la BBC.
Mai precis, în acel an, fiul Premierului Marii Britanii, Margaret Thatcher, a decis să participe la raliu. Mark Thatcher avea la acea vreme 29 de ani, iar în urma unei defecțiuni tehnice, mașina s-a a deviat de pe traseu, pilotul fiind considerat dispărut vreme de 6 zile! Desigur, autoritățile s-au moilizat imediat, mai ales având în vedere identitatea tânărului, iar cele 4 țări din jurul zonei în care a dispărut mașina lui Mark Thatcher au început imediat căutările.
Mark Thatcher a fost dispărut vreme de 6 zile
Desigur, trebuie menționat că Mark Thatcher nu era singur în mașină. El era acompaniat de către co-pilotul său francez, Anne-Charlotte Verney, cât și de mecanicul a cărui identitate nu este cunoscută decât drept „Jackie”. Echipa a reușit să fie găsită în plin deșert, de către un elicopter algerian.
Mark Thatcher a declarat apoi că nu s-a pregătit deloc pentru cursă. El a spus că singurul antrenament pe care l-a făcut pentru raliu a fost să conducă jumătate de zi prin Paris, însă, după experiența neplăcută de la Dakar, Mark Thatcher a participat la mai multe raliuri, unde nu a mai avut probleme.