Ce a învățat un român după ce a stat timp de 42 de zile în beznă totală: „Călugării tibetani fac asta. Eu nu sunt călugăr, dar îmi place să explorez”

Unii oameni aleg vacanțe la mare sau city-break-uri, alții își caută experiențe care pun mintea și corpul la încercare. Un român a decis să facă ceva cu totul neobișnuit: a stat 42 de zile în întuneric total, într-o cameră fără lumină, fără telefon, fără internet și fără distrageri. El spune că această experiență i-a schimbat perspectiva asupra vieții și l-a ajutat să descopere o liniște interioară pe care nu o putea găsi altfel.

Românul a participat la ceea ce se numește „darkness retreat”, o practică inspirată din metodele folosite de călugării tibetani pentru a accelera iluminarea spirituală și a contempla moartea. Deși nu este călugăr, el a vrut să exploreze direct efectele singurătății și ale liniștii absolute asupra minții sale.

42 de zile în întuneric

„Am stat 42 de zile în întuneric total și asta e ce-am învățat. Se numește darkness retreat și îmi place să zic că a devenit destinația mea preferată de vacanță (deși eu nu am vacanțe, dar despre asta în altă postare).

Unii merg la plajă. Alții în city-break. Eu stau într-o cameră întunecată câteva zile. Da, sunt mai ciudățel așa. Stau singur într-o cameră mică în beznă totală între 4 și 6 zile, o dată la 6 luni. De 8 ori până acum. 42 de zile în total. Fără telefon. Fără internet. Fără muzică. Fără cărți. Fără lumină. Fără vorbit. Fără sex. Fără zahăr, fără sare, fără carne. Doar eu, o cameră și mintea mea. De ce?

De mii de ani, călugării și oamenii sfinți din toate religiile au practicat în peșteri, singuri, în liniște și întuneric complet. Călugării tibetani fac asta ca practică avansată, ca să contempleze moartea și să accelereze drumul spre iluminare. Eu nu sunt călugăr. Dar îmi place să explorez. Să mă provoc. Să am o experiență directă cu ceva, nu doar să intelectualizez unele concepte. Prima dată am mers din curiozitate. Voiam să văd ce se întâmplă când scot absolut tot zgomotul din viața mea. A doua oară am mers din nevoie. Petrecusem săptămâni întregi câte 8, 9 ore pe zi pe telefon, preocupat de un nou model de business. Mintea mea era ca un browser cu 200 de tab-uri deschise și am vrut să le închid pe toate. A treia oară am mers pentru că deja știam că liniștea e prietenul meu.  După 8 retreat-uri, e o certitudine”, a scris românul, pe Facebook.

Ce se întâmplă cu adevărat în întuneric?

În primele zile, efectele au fost surprinzătoare. Haosul inițial al minții, valurile de amintiri, planuri și scenarii imaginare l-au obligat să se confrunte cu el însuși. În acest proces, corpul și mintea au început să reacționeze în moduri neașteptate, iar momentele de liniște profundă i-au oferit revelații interioare, accesibile doar atunci când toate distragerile lumii exterioare dispar.

„La început, haos. Mintea nu se oprește. Dimpotrivă. Din momentul în care intri în cameră, poveștile vin în valuri. Trecut, viitor, scenarii, planuri, conversații imaginare. Apoi mintea se plictisește și începe să te distreze. Am avut viziuni, cu ochii deschiși sau închiși era la fel. Desene animate, forme, tipare. Nu le-am dat prea multă importanță. Era doar creierul meu care încerca să mă țină ocupat.  Citisem că după câteva zile în întuneric, corpul începe să producă cantități mari de DMT, supranumită și «molecula lui Dumnezeu».

Experimentasem DMT înainte, sub altă formă, așa că mă așteptam la ceva intens. Nu a fost. A fost lent, blând, subtil. Lecție bună despre așteptări. Dar momentele de liniște… alea au fost altceva.

Când mintea se calmează, insight-urile vin de nicăieri. Sau mai bine zis, de peste tot. Multe erau lucruri pe care le știam deja, le aveam în față de mult timp, dar nu le vedeam. În întuneric am acces la o înțelepciune interioară, un knowing care nu-mi e disponibil de obicei din cauza distracțiilor zilnice. În întuneric nu ai unde să fugi de tine”.

Lecții și reflecții după experiență

După zilele petrecute în întuneric, observațiile și insight-urile au început să se contureze. Liniștea nu era doar absența zgomotului, ci un spațiu în care tot ce părea banal capătă sens. Mintea, eliberată de distrageri, începe să-ți arate adevăruri pe care le știi, dar nu le vezi niciodată în agitația cotidiană. În acest spațiu, devii observatorul propriei vieți, al poveștilor pe care le trăiești, al rolurilor pe care le joci și al oamenilor pe care îi atragi în povestea ta. Fără presiune, fără judecată, doar prezență și claritate.

„Întunericul te duce la alt nivel. Te oprește din tot. Și când totul se oprește, începi să vezi apa. Am avut insight-uri despre poveștile pe care le trăim. Despre personajele pe care le jucăm în viața altora și personajele pe care-i atragem să le joace în povestea noastră. Cum liniștea te face conștient de toată această piesă de teatru. Și cum povestea se schimbă doar pentru că o vezi.

Awareness-ul ăsta singur schimbă totul. Am avut urcușuri și coborâșuri. Dar coborâșurile nu au fost abisul de nihilism pe care l-am experimentat în alte momente din viață. Au fost un low mai calm, mai înțeles, unde știam că e temporar și că face parte din a fi om. Am plâns, dar au fost lacrimi de bucurie și recunoștință.

La primul retreat, jumătatea ultimei zile, am fost într-o stare de bliss total. Încă îmi simțeam corpul. Era foarte tensionat. Coloana, mâinile. Dar eu eram plecat. Conștiința mea era în alt loc pe care nu-l pot descrie. Fără vizuale, doar liniște, într-o stare diferită de conștiință.

La al treilea retreat, după haosul primelor zile, am ajuns la nirvana. Bucuria pură de a exista. Existența în sine. Ahhh, sooo good. Unii cred că la nirvana nu ajungi ușor. Că sunt niveluri, durează mult și doar maeștrii adevărați pot. Din fericire, eu nu am credința asta. Am făcut pace și cu un țânțar. Inamicul meu de-o viață. Dar am revenit la spray cum am ieșit din darkness.

Am ieșit de fiecare dată cu mai multă acceptare, mai multă pace și cu un plan clar pentru ce vreau să fac mai departe. Chiar și aerul pe care-l iau în plămâni se simte mai bine și mai dulce după. E minunat să te simți centrat și în armonie. Și mulți idealizează asta și vor să stea acolo tot timpul. Dar nu pentru asta cred că suntem aici.

Unul din citatele mele preferate e de la John A. Shedd: «O corabie în port e în siguranță, dar nu pentru asta au fost construite corăbiile». Suntem aici pentru toată experiența umană. Inclusiv apele agitate. Ce e viața dacă nu pășim niciodată în necunoscut?”, a încheiat românul.