Ce este complet interzis să faci în Marțea Luminată sau Marțea Albă. Tradiții și obiceiuri care se respectă în a treia zi de Paște

6 mai 2024 13:10   Fapt divers
Ultima actualizare:

A treia zi de Paște este, în același timp, și Marțea Albă sau Marțea Luminată. În această zi, creștinii ortodocși trebuie să respecte anumite tradiții și obiceiuri din popor, dar există și lucruri pe care aceștia nu trebuie să le facă sub nicio formă. Iată ce este complet interzis să faci în ultima zi de sărbătoare a Paștelui.

Lucruri pe care nu ai voie să le faci în Marțea Albă

În a treia zi de Paște, respectiv în Marțea Albă sau Marțea Luminată, oamenii obișnuiau din cele mai vechi timpuri să își viziteze rudele,vecinii sau apropiații. Aceste vizite erau numite „Umblatul cu pasca”, iar obiceiul provine de pe vremea când creștinii umblau împărtășind vestea că a înviat lisus Hristos. În unele regiuni, în această zi, finii obișnuiau să le ofere nașilor pască și colaci. Tot în Marțea Luminată se desfășoară sfărâmarea Sfântului Agneț, adică pâinea de împărtășanie, sfințit la Liturghia Sfântului Vasile din Joia Sfântă.

Al doilea Agneț se usucă și se sfărâmă conform unei tradiții speciale. Ulterior, acesta se așează într-un chivot pe Sfânta Masă din Altar și este folosit tot anul pentru împărtășirea celor bolnavi sau celor care nu pot ajunge la biserică.

Femeile trebuie să știe că în a treia zi de Paște nu se lucrează, nu se spală, nu se calcă și nu se face curat, sub nicio formă. Gospodinele de la sat trebuie să dea de pomană pască și vin roșu. Mai mult, în această zi pomenile pentru cei trecuți în neființă sunt interzise, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii.

Ce simbolizează Săptămâna Luminată

Săptămâna luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după 50 de zile de la Paște, atunci când au loc Rusaliile. În vechile timpuri, Botezul era săvârșit în noaptea de Paște, iar cei botezați erau numiți „luminați”. Aceștia se îmbrăcau în haine albe pe tot parcursul săptămânii următoare, de aici provenind și numele de Săptămâna Luminată. Slujbele din această perioadă se țin cu Ușile Împărătești deschise larg, lucru care simbolizează ușa deschisă de la mormântul Domnului Iisus Hristos, dar și ruperea catapetesmei Templului din Ierusalim în momentul morții Sale.

Mai multe