Ce flori și legume se plantează în aprilie. Alte lucrări în grădină
Românii care stau la curte devin tot mai ocupați pe măsură ce înaintăm în sezonul cald, iar luna aprilie este una importantă, pe care nu au cum să o ignore. În perioada următoare, cei care își doresc o curte superbă sau o recoltă bogată trebuie să aibă grijă la ce vor planta.
Luna aprilie este una importantă pentru românii care stau la curte. În săptămânile următoare, ei vor trebui să planteze unele flori și legume, dacă și doresc să aibă parte de o recoltă bogată sau să se bucure de o curte superbă, ce va atrage privirile vecinilor.
Ce flori se pot planta în aprilie
În această lună există nenumărate flori care pot fi plantate. De exemplu, trandafirul și begonia vor trebui plantate în perioada următoare. Pentru trandafiri, perioada optimă de plantare este cuprinsă între mijlocul lui martie și sfârșitul lui aprilie. Iar cel mai bine ar fi ca trandafirii să fie plantați într-o zi cu nor.
Tot în aprilie se pot planta și garofițele și căldărușele. În timp ce garofițele vor tot înflori din mai până în octombrie, căldărușele vor înflori spectaculos între mai și iulie.
Legume care se plantează în aprilie
În ce privește legumele, luna aprilie este una importantă și pentru cei care își doresc o recoltă bogată. Mai precis, în perioada următoare vor trebui plantate, până pe 10 aprilie, arpagicul, usturoiul, morcovul, dovleceii, ridichile de vară, spanacul, mărarul și unele tipuri de varză.
Apoi, se poate continua cu ridichi, dovlecei, dovleci de copt, pepene galben și verde, spanac, mărar, porumb, roșii și ardei.
Alte lucrări în grădină în a doua lună de primăvară
În luna aprilie, imediat ce solul devine friabil și sfărâmicios, se fac lucrări de pregătire pentru a putea planta arborii și arbuștii. De asemenea, se fac tăieri la coroanele arborilor tineri iar, dacă este nevoie, se replantează și pomii fructiferi maturi.
De asemenea, atunci când vremea s-a încălzit, se reintroduc altoaiele pe plante cu altoiul în zona coroanei. Practic, românii care stau la curte vor fi foarte ocupați pe parcursul săptămânilor următoare.