Ce obiecte ai voie să iei din camera de hotel la plecare și ce lucruri sunt complet interzise. Poți face închisoare dacă încalci regula

15 octombrie 2024 13:28   Fapt divers

Știai că există lucruri pe care îți este permis să le iei din camera de hotel și lucruri pe care nu ai voie sub nicio formă să le bagi în bagaj, la plecare? De exemplu, șamponul se numără printre produsele pe care turiștii le pun în geantă înainte să părăsească hotelul.

Ce ai voie să iei din camera de hotel și ce îți este complet interzis să bagi în bagaj la plecare

73% dintre călătorii americani recunosc că iau articolele de toaletă din camera de hotel înainte să plece. Însă atunci când vine vorba despre obiectele mai mari, cum ar fi halatele, decorul, lenjeria de pat, uscătoarele de păr sau prosoapele, regulile sunt altele.

„Pot fi luate articolele de toaletă, precum săpunul, șamponul și papucii de unică folosință. Trebuie să vă amintiți însă că unele hoteluri colaborează cu organizații de caritate pentru a refolosi astfel de articole, așa că verificați dacă proprietatea la care vă cazați participă la astfel de programe și, în caz afirmativ, luați în considerare pe cei care au cu adevărat nevoie de ele.

De asemenea, nu uitați că articolele de scris nu trebuie neapărat să fie din papetărie, așa că nu ezitați să luați pixuri, creioane și hârtii de notițe”, a spus Mehmet Erdem, profesor asociat de operațiuni și tehnologie hotelieră la Universitatea Nevada din Las Vegas.

„Lenjeria de pat, prosoapele, cearșafurile și fețele de pernă, sunt printre cele mai mari lucruri care nu ar trebui luate. De asemenea, unii oaspeți presupun greșit că revistele sau cărțile disponibile în camerele lor sunt de luat, de multe ori nu sunt”, a adăugat el.

„Este o infracțiune”

Potrivit profesorului din Las Vegas, există oaspeți care au sustras „capete de duș și chiar plăci de marmură italiană” din camere.

„Este o infracțiune”,  a declarat un purtător de cuvânt al Poliției Metropolitane pentru publicația străină Telegraph.

Mai mult decât atât, cei care au fost cazați la hoteluri, au făcut chiar și închisoare, după ce au fost acuzați de furt. O femeie a stat 3 luni după gratii, după ce a furat două prosoape de la un hotel din Nigeria.

Indiferent dacă ați primit sau nu acuzații, cel mai probabil veți primi „interzis” în hotelul în care v-ați cazat. Potrivit NBC, mai multe hoteluri au baze de date „fără ședere” pentru oaspeții pe care nu îi mai primesc în incintă și pe care le pot împărtăși și cu alte hoteluri. Chiar și cele mai mici furturi pot costa hotelurile aproape 100 de milioane de dolari în fiecare an, potrivit American Hotel & Lodging Association.

Mai multe