Ce se întâmplă dacă punem benzină în loc de motorină? Cât de grav se poate avaria mașina noastră
O curiozitate pe care o au mulți dintre noi, indiferent dacă avem, sau nu, permis de conducere, este ce se întâmplă, de fapt, dacă punem benzină în rezervorul unei mașini pe motorină? Se va strica întreg autovehiculul? Măcar va reuși să pornească? Ei bine, răspunsul ne poate surprinde!
Cu siguranță că mulți dintre noi au avut această întrebare. Chiar și dacă nu avem permis de conducere, este un scenariu aparent atât de plauzibil, încât mereu ne întrebăm care sunt, de fapt, consecințele reale? Nu trebuie decât o clipă de neatenție la benzinărie, pentru a introduce benzină în rezervorul unei mașini pe motorină. Însă, ce se întâmpla mai apoi? Putem conduce liniștiți, sau va trebui să mergem cu mașina la mecanic, deoarece s-a stricat cu totul?
Ei bine, se pare că acest scenariu este mult mai comun decât am crede. Potrivit statisticilor, la fiecare 4 minute, un șofer neatent va introduce benzină în mașina sa, în loc de motorină. Chiar dacă pompele diesel sunt etichetate în benzinării și au și o culoare specială (adesea verde), această greșeală se întâmplă frecvent.
Ce se întâmplă dacă punem benzină într-o mașină pe motorină
Ei bine, dacă ajungem în această situație, nu vom observa nicio diferență, în primii kilometri pe care îi parcurgem după ce plecăm de la benzinărie. De obicei, mașina va mai avea ceva timp la dispoziție, până când consumă și ultimul pic de motorină din sistem, iar apoi motorul se va opri. Din păcate, dacă ați apucat să conduceți după ce ați făcut această greșeală, factura pentru a goli rezervorul și a repara eventualele daune poate urca la câteva mii de lei!
Cazul cel mai bun este atunci când vă dați seama de greșeală înainte să rotiți cheia în contact. Dacă anunțăm un mecanic, acesta poate goli și curăța rezervorul, iar factura ar trebui să fie de câteva sute de lei, deși nu este exclus să urce și mai sus.
În general, această greșeală nu va provoca daune pe termen lung mașinii voastre, dar, pe termen scurt, veți fi nevoiți să plătiți o sumă considerabilă, pentru a repara lucrurile.