Cea mai discutată teorie psihologică din toate timpurile: efectul spectator. Sau uciderea șocantă a lui Kitty Genovese

Când Kitty Genovese a fost ucisă chiar lângă apartamentul ei din Queens, New York, în 1964, zeci de vecini au văzut sau au auzit atacul prelungit, dar puțini au făcut ceva pentru a o ajuta.

În primele ore ale dimineții zilei de 13 martie 1964, o femeie de 28 de ani pe nume Kitty Genovese a fost ucisă în New York City. Și, după cum spune povestea, au fost 38 de martori care nu au făcut nimic când ea a murit, scriu cei de la putereaminții.ro.

Moartea ei a stârnit una dintre cele mai discutate teorii psihologice din toate timpurile: efectul spectator. Se afirmă că oamenii dintr-o mulțime experimentează o difuzare a responsabilităților în timp ce sunt martori la o crimă. Este puțin probabil ca o persoană să ajute când vede că mai sunt și altele care o pot face.

Dar în moartea lui Genovese există mai mult decât se vede. Decenii după aceea, multe dintre faptele de bază din jurul crimei ei nu au rezistat controlului.

Aceasta este povestea adevărată a morții lui Kitty Genovese, inclusiv de ce afirmația celor „38 de martori” este cam exagerată.

Uciderea șocantă a lui Kitty Genovese

Născută în Brooklyn la 7 iulie 1935, Catherine Susan „Kitty” Genovese a fost o manageră de bar în vârstă de 28 de ani și șefa unei case de pariuri mică, care locuia în cartierul Queens din Kew Gardens împreună cu iubita ei, Mary Ann Zielonko. Ea a lucrat la Ev’s 11th Hour în Hollis din apropiere, ceea ce însemna că obișnuia să muncească până târziu.

În jurul orei 2:30 a.m., pe 13 martie 1964, Genovese a ieşit din tură ca de obicei şi a început să meargă spre acasă. La un moment, ea a atras atenția lui Winston Moseley, în vârstă de 29 de ani, care a recunoscut mai târziu că a căutat o victimă.

Când Genovese a tras în parcarea gării Kew Gardens Long Island Rail Road, la aproximativ 30 de metri de ușa ei de pe Austin Avenue, Moseley era chiar în spatele ei. A urmat-o, a prins-o și a înjunghiat-o de două ori în spate.

„O, Doamne, m-a înjunghiat!”. Genovese țipă în noapte: "Ajutați-mă! Ajutați-mă!"

Unul dintre vecinii lui Genovese, Robert Mozer, a auzit zarva. S-a dus la fereastra lui și a văzut o fată îngenuncheată pe stradă și un bărbat planând deasupra ei.

„Am strigat: ‘Hei, pleacă de acolo! Ce faci?'” Mozer a mărturisit mai târziu. „[Moseley] a sărit în sus și a fugit ca un iepure speriat. S-a ridicat și a dispărut din vedere, după un colț.”

Moseley a fugit, dar a așteptat. S-a întors la locul crimei zece minute mai târziu. Până atunci, Genovese reușise să ajungă în vestibulul din spate al blocului vecinului ei, dar nu reuși să treacă de a doua ușă încuiată. În timp ce Genovese striga după ajutor, Moseley a înjunghiat-o, a violat-o și a jefuit-o. Apoi a lăsat-o să moară.

Unii vecini, treziți de zarvă, au sunat la poliție. Dar Kitty Genovese a murit în drum spre spital. Moseley a fost arestat doar cinci zile mai târziu și a recunoscut cu ușurință ceea ce a făcut.

Nașterea efectului spectator

La două săptămâni după uciderea lui Kitty Genovese, The New York Times a scris un articol usturător în care descrie moartea ei și inacțiunea vecinilor ei.

Articolul însuși a afirmat că „Timp de mai bine de jumătate de oră, 38 de cetățeni respectabili, care respectă legea din Queens, au privit un ucigaș urmărind și înjunghiând o femeie în trei atacuri separate în Kew Gardens... Nicio persoană nu a sunat la poliție în timpul atacului; un martor i-a chemat după ce femeia a murit”.

Un bărbat care a sunat la poliție, se spunea în articol, a șocat în timp ce asculta plânsul și țipetele lui Genovese. „Nu am vrut să mă implic”, a spus martorul reporterilor.

De acolo, povestea morții lui Kitty Genovese a căpătat o viață proprie. The New York Times a urmat povestea cu o alta care examinează de ce martorii nu ar ajuta. Și A. M. Rosenthal, editorul care a venit cu numărul 38, a lansat o carte intitulată Treizeci și opt de martori: cazul Kitty Genovese.

Efectului spectatorului, numit și sindromul Kitty Genovese

Cel mai semnificativ, moartea lui Genovese a născut ideea efectului spectatorului - inventat de psihologii Bibb Latané și John Darley - numit și sindromul Kitty Genovese. Acesta sugerează că oamenii dintr-o mulțime sunt mai puțin probabil să se amestece într-o crimă decât un singur martor ocular.

În scurt timp, uciderea lui Kitty Genovese a ajuns în manualele de psihologie din Statele Unite. Cei 38 de oameni care nu reușiseră să oajute pe Genovese, au fost învățați studenții, au suferit de efectul de spectator. Psihologii au sugerat că este mai util să arăți o singură persoană și să ceri ajutor, decât să ceri ajutor unei mulțimi întregi de oameni.

Dar când vine vorba de uciderea lui Kitty Genovese, efectul de spectator nu este exact adevărat. În primul rând, oamenii au venit în ajutorul lui Genovese. Pe de altă parte, The New York Times a exagerat numărul de martori care au văzut-o murind.

Au privit-o cu adevărat 38 de oameni pe Kitty Genovese cum a murit?

Refrenul obișnuit despre moartea lui Kitty Genovese este că a murit pentru că zeci de vecini nu au ajutat-o. Dar povestea reală a crimei ei este mai complicată decât atât.

Pentru început, doar câțiva oameni l-au văzut pe Moseley atacând-o pe Genovese. Dintre acestea, Robert Mozer s-a implicat și a strigat de la fereastra lui pentru a speria atacatorul. El susține că l-a văzut pe Moseley fugind și pe Genovese ridicându-se din nou în picioare.

Până la întoarcerea lui Moseley, totuși, Genovese era în mare parte dispărută. Deși vecinii ei au auzit strigăte - cel puțin un bărbat, Karl Ross, a văzut atacul, dar nu a reușit să intervină la timp - mulți au crezut că este o dispută internă și au decis să nu intervină.

În mod semnificativ, o persoană a intervenit. Vecina lui Genovese, Sophia Farrar, a auzit țipete și a coborât scările fără să știe cine era acolo sau ce se întâmplă. Ea a fost cu Kitty Genovese când Genovese a murit (un fapt care nu este menționat în articolul original din New York Times.)

Cât despre infamii 38 de martori? Când fratele lui Genovese, Bill, a investigat moartea surorii sale pentru documentarul The Witness, el l-a întrebat pe Rosenthal de unde provine acel număr.

„Nu pot să jur pe Dumnezeu că au fost 38 de oameni. Unii spun că au fost mai mulți, alții spun că au fost mai puțini”, a răspuns Rosenthal. „Ce era adevărat: oamenii din întreaga lume au fost afectați de asta. A făcut ceva? Pariezi că a făcut ceva. Și mă bucur că a făcut-o.”

Editorul a primit probabil numărul original dintr-o conversație cu comisarul de poliție Michael Murphy. Indiferent de originile sale, nu a trecut testul timpului.

După moartea lui Moseley în 2016, The New York Times a recunoscut acest lucru, numind că raportarea inițială a crimei este „defectuoasă”.

„Deși nu exista nicio îndoială că atacul a avut loc și că unii vecini au ignorat strigătele de ajutor, prezentarea a 38 de martori ca fiind pe deplin conștienți și lipsiți de răspuns a fost eronată”, scrie ziarul. „Articolul a exagerat enorm numărul de martori și ceea ce ei au perceput. Nimeni nu a văzut atacul în întregime.”

Deoarece uciderea lui Kitty Genovese a avut loc cu mai bine de 50 de ani înainte de această declarație, nu există într-adevăr nicio modalitate de a ști cu siguranță câți oameni au fost sau nu martori la crimă.

Cât despre efectul de spectator? Deși studiile sugerează că există, este, de asemenea, posibil ca mulțimile mari să îi încurajeze pe indivizi să ia măsuri, nu invers.

Dar Rosenthal are o idee ciudată. Moartea lui Genovese – și alegerile sale editoriale – au schimbat lumea.

Nu numai că uciderea lui Kitty Genovese a fost descrisă în cărți, filme și emisiuni de televiziune, dar a inspirat și crearea 911 pentru a cere ajutor. În momentul în care Genovese a fost ucisă, a suna poliția însemna să cunoști incinta locală, să cauți numărul și să suni direct la secție.

Mai mult decât atât, oferă o alegorie înfiorătoare despre cât de mult putem depinde de vecinii noștri pentru ajutor.