Cel mai excentric domnitor al tuturor timpurilor. Purta cercel și știa 12 limbi străine
Domnitorii români au fost și continuă să rămână unele dintre cele mai controversate personaje istorice. Printre ei, amintim de unul dintre cei mai excentrici pe care Țara Românească i-a avut – Petru Cercel, renumit pentru faptul că purta cercel și vorbea 12 limbi străine.
Petru Cercel s-a remarcat prin prisma felului său excentric. Fratele lui Mihai Viteazul a locuit o vreme la curtea regelui Henric al III-lea unde, în urma călătoriilor sale, a reușit să învețe 12 limbi străine. Cât despre cercel – piesa de rezistență care l-a diferențiat de restul domnitorilor români, l-a purtat după moda de la Paris.
Petru Cercel, un adevărat aventurier
În anul 1556 se naște Petru Cercel, fiu al domnitorului Păstrașcu cel Bun și frate al domnitorului Mihai Viteazul. Anii tinereții i-a petrecut în exil, întâia oară fiind trimis de otomani în insula Rhodos. În încercarea sa de a evada, domnitorul a ajuns întemnițat în Siria, la Alep, urmând ca după ani mulți de exil să reușească să scape de influența otomanilor, urmând ca mai apoi să înceapă demersurile pentru câștigarea tronului românesc, cerând ajutorul occidentalilor.
Odată ajuns la Paris, inteligența și felul său carismatic, l-au băgat în grațiile Chaterinei de Medici, ajungând ulterior în preajma Regelui Henric al III-lea al Franței. Până să ajungă în acest punct, se spune că datorită călătoriilor sale, Petru Cercel a reușit să învețe 12 limbi.
„În Constantinopol, Cercel va fi învăţat carte cu profesori de seamă, iar la Rodos şi-a însuşit pe deplin limba greacă şi turcească. În pribegia lui prin Asia şi Africa îşi va fi îmbogăţit cunoştinţele cu multe alte lucruri şi îşi va fi însuşit limbile orientale. Ajuns în Transilvania el a învăţat ungureşte, apoi în Polonia, polonă, în Germania, nemţeşte, în Italia, italieneşte, iar în Franţa, franţuzeşte, aşa încât ajunsese a cunoaşte 12 limbi străine.”, conform celor scrise de Ştefan Pascu în lucrarea biografică ”Petru Cercel şi Ţara Românească”, după cum informează desprelume.ro.