Cele 7 ciudățenii ale omului, dezvăluite de renumitul Jean-Jacques Askenasy: „Fiecare dintre noi, în fiecare 7 ani se reînnoiește”

Omul, în complexitatea lui, rămâne una dintre marile enigme care, probabil, nu vor fi deslușite pe deplin niciodată. Zilnic, cu ajutorul științei pătrundem mai aproape de adevărul ființei noastre, cu toate acestea, pare că am străbătut prea puțin din acest drum nesfârșit de curiozități și mistere ce compun ființa umană. Normalitatea noastră poate ascunde adevărate anormalități la o privire mai atentă. Dintre ele, noi am reușit să adunăm șapte mari ciudățenii ale omului. Într-o conferință susținută de doctorul, profesorul și specialistul în neuroștiințe, Jean-Jacques Askenasy, membru de onoare al Academiei Române, aflăm câteva dintre marile curiozități despre om.

Șapte ciudățenii ale omului

Progeria sau îmbătrânirea prematură

Progeria este o afecțiune genetică progresivă și extrem de rară care determină îmbătrânirea prematură a copiilor începând în primii doi ani de viață. Progeria are la bază o mutație genetică ce declanșează acest proces de îmbătrânire rapidă și poate apărea la 1 din 4 milioane de nașteri. La momentul actual trăiesc aproximativ 400 de copii și adulți cu această afecțiune. Persoanele bolnave ajung să trăiască până la 13 ani în medie. 

„Un copil progeric are un cap mare, cu bărbia în spate, cu un nas sub formă de cioc de pasăre, zbârcit, cu o piele uscată, cu început de chelie și cu schimbări în artere și în rinichi”, spune Jean-Jacques Askenasy. 

„Vreau sa fac o precizare, corpul nostru în decurs de 3 miliarde și jumătate de ani dintr-o celulă izolată care era o unitate independentă ce se numea protozoar a devenit o federație de celule. Fiecare dintre noi conține 3 trilioane și jumătate de celule, aceste 3 trilioane sunt de diferite forme: sunt celule ale pielii, ale ficatului, ale mușchilor, ale rinichilor, ale oaselor și fiecare are durata ei de viață specifică, în afară de celulele care sunt în creierul nostru, celulele neuronale care trăiesc cât trăim și noi.

Deci neuronii mei trăiesc, au vârsta de 93 de ani, și vor înceta să trăiască atunci când voi înceta eu să trăiesc. Dacă excludem această grupă de celule neuronale, tot restul de celule are în medie o viață de 7 ani. Fiecare dintre noi, în fiecare 7 ani se înnoiește, se reînnoiește, dacă mă iau pe mine de exemplu, la 93 de ani m-am reînnoit de 13 ori, acum probabil la ultima reînnnoire dacă peste jumătate dintre celulele reînnoite sunt cu defecte, probabil, ne vom despărți și eu voi înceta să exist”, a dăugat profesorul.

Sinestezia

Pe înțelesul tuturor sinestezia înseamnă experimentarea unui simț prin intermediul altuia. Mai exact, poți auzi un anumit cuvânt și atunci să și vezi o anumită culoare. 

„Noi vedem, auzim, gustăm, mirosim și avem tact, deci aceste 5 simțuri ale noastre sunt independente, izolate însă, există un mic grup de oameni la care aceste simțuri ale omului comunică între ele. Și acest fenomen care nu este considerat o patologie propriu-zisă, constituie sinestezia”, precizează profesorul Jean-Jacques Askenasy.

Cum se face diagnosticul sinesteziei?

„Dacă îi arătam tabelul din A sau tabelul al 3-lea cu 5 negru, un sinestezist în decurs de 20, 30 de secunde va depista şi va spune: "Nu, în acest tabel, în taboul A există doi de 2", deoarece el îi vede colorați. Iar în tabloul al 3-lea el vede şase de 2, deoarece îi vede coloraţi, în timp ce unui om normal îi trebuie 3, 4 minute până depistează doi sau câteva dintre numerele doi din tabolul cu numărul 4. Dacă acest diagnostic este simplu, posibilităţile de comunicare sunt între culoare şi lucrurile scrise, între cuvintele auzite şi gust, între cuvintele auzite şi tact”, spune Jean-Jacques Askenasy 

Unii specialişti au sugerat că oamenii cu sinestezie au, de obicei, inclinaţii artistice precum pictura, muzica sau scrisul. Relevante în aceste sens sunt celebrele exemple oferite de cunoscutul profesor.

„Una dintre formele de sinesteziecele cele mai deosebite din punct de vedere al asocierii dintre lucrurile scrise sau văzute şi culoare este cea a nuvelistului, eseistului Vladimir Nabokov care atât el, cât şi fiul fiul lui aveau această comunicare între centrul regulator grafic şi auditiv şi culoare, şi vedeau anumite cuvinte sau auzeau anumite cuvinte însoţite de culoare. Fiind amândoi sinestezişti s-a studiat dacă la aceleaşi cuvinte ei văd aceeaşi culoare.

Au descoperit că nu este adevărat, după aceea, au descoperit ceva foarte interesant, şi anume că atunci când vorbesc, când spun un cuvânt în rusă sau în engleză văd culori diferite. Deci, depinde de fiecare limbă cum apare sinestezia şi asta confirmă oarecum, explicaţia ştiinţifică modernă asupra acestui lucru. Interesant este şi cazul lui Marc Chagall care era sinestezist şi care în 1912 a pictat două picturi a căror valoare este de peste 15.000 de dolari, "Eu şi satul", adică modul în care îşi imagina el satul lui şi lucrarea  Half Past Three, în care este reprezentat un care care are un cap normativ, cu furntea în jos şi bărbia în sus care, mai mult sau mai puţin, vrea să inducă ideea de somn de după-amiază”, spune renumitul profesor.

Prozodia sau melodia vorbirii

Conform profesorului Jean-Jacques Askenasy, fiecare om are o anumită muzicalitate, şi practic fiecare limbă are o muzicalitate a sa. Această calitate a omului poate prezenta, desigur, şi anomalii precum disprozodia, care se poate manifesta sub forma sindromului de accent pseudo-străin. Descoperirea patologiei a fost însă, a fost cel puţin neobişnuită.

„Vă rog să vă imaginaţi când un foarte distins lord din Anglia, din camera lorzilor, care vorbea o engleză oxfordiană, era o plăcere să-l asculţi, începe să vorbească engleză cu dialect unguresc. O dramă se declanşează în familie şi dintr-o dată această patologie a devenit cunoscută.

Un celebru neurolog Pierre Marie, francez, a descoperit al doilea caz în care un foarte cunoscut francez la un moment dat într-o bună dimineaţă a început sa vorbească cu un dialect alsacian germanic care nu putea fi înţeles. În 1990 Clinica Mayo aduna 25 de cazuri de disprozodie şi arăta că în 80% din cazuri oamenii cu o traumă sau o deficienţă vasculară minoră care trece neobservată de pildă, un om care are o ameţeală care durează 10 minute şi dintr-o dată devine disprozodic”, a explicat Jean-Jacques Askenasy.

Una dintre cauzele disprozodiei se regăseşte într-o cercetare celebră cu un bolnav de epilepsie căruia i s-a tăiat legătura între cele două emisfere, moment în care s-a descoperit importanţa dominaţiei emisferei drepte şi a emisferei stângi în funcţia omului. 

Omul prezentului

Henry Gustav Molaison, sau "H.M.", așa cum este denumit în mod obișnuit în manualele de psihologie și neuroștiințe, și-a pierdut memoria pe masa de operație în 1953. Tânărul suferea de crize de epilepsie despre care se crede că au fost cauzate de un accident de bicicletă care a avut loc în copilărie. Cu timpul acestea s-au agravat tot mai mult până nu a mai fost capabil nici să muncească. Astfel, la vârsta de 27 de ani, H.M. a fost de acord să fie supus unei intervenții chirurgicale radicale care ar fi presupus îndepărtarea unei părți a creierului său numită hipocampus - regiunea despre care se credea că era sursa crizelor sale de epilepsie.

Operația de rezecție cerebrală se referă la îndepărtarea unor mici porțiuni de țesut cerebral responsabile de producerea crizelor. În 1953, neurochirurgul lui H.M. nu dispunea de instrumente moderne care l-ar fi ajutat să nu atingă părţi esenţiale din creier, aşa că i-au îndepărat hipocampusul care se află în lobii temporali. Pe atunci nu se ştia rolul esenţial al hipocompusului în memorie. Astfel, după operaţie tânărul nu a mai avut probleme cu crizele, însă alt fenomen straniu s-a produs şi anume pierderea memoriei.

"„Explicaţia a fost că memoria de lungă durata are loc şi se fixeaza pe o zona a crerului care poartă numele de hipocampus. Denumirea este este preluata de la calul de mare deoarece are o formă asemănătoare cu acesta”, afirmă Jean-Jacques Askenasy.

Prosopagnozia

Prosopagnozia, cunoscută și sub numele de orbire facială sau agnosie facială, este o tulburare neurologică caracterizată prin incapacitatea de a recunoaște fețele. Termenul provine de la cuvintele grecești pentru "față" și "necunoaștere".

„Este foarte neplăcut pentru un om care are o leziune minimală pe creier, care a trecut neobservată, şi care devine prospganozic. Nu poate recunoaşte pe nimeni din jur, uneori se uită în oglindă şi nu se recunoaşte pe sine. Se uită cu disperare să depisteze o cravată, orice care să îl ajute să îl recunoască pe acel om. Dacă dă mâna, senzaţia tactilă uneori îl ajută”, explică renumitul profesor.

Megasavanții - Cazul lui Kim Peek

Unul dintre cazurile în care s-au demonstrat capacitățile incredibile ale creierul, cât și modul impresionant de adaptare a acestuia este cel al savantului Kim Peek. Acesta s-a născut cu o memorie excepțională însă, avea și dificultăți sociale, posibil ca urmare a unui handicap de dezvoltare legat de anomalii congenitale ale creierului. Deși Peek a fost diagnosticat anterior cu autism, în prezent se crede că, de fapt, ar fi avut sindromul FG. Kim a fost diagnostict cu macrocefalie, cu leziuni ale cerebelului și agenezie a corpului calos, mai exact, o afecțiune care se manifestă prin lipsa pachetului de nervi care leagă cele două emisfere ale creierului.

În cazul lui Peek însă, lipseau și conectorii secundari, cum ar fi comisura anterioară. S-a speculat că neuronii lui Kim au făcut conexiuni neobișnuite din cauza absenței corpului calos, ceea ce a dus la o capacitate de memorare fantastică.

Potrivit tatălui lui Kim, acesta ar fi fost capabil să memoreze lucruri încă de la vârsta de 16-20 de luni. Se pare că bărbatul putea să citească o carte în decurs de o oră și să îți amintească aproape tot ce citise, având o capacitate impresionantă de memorare. 

Se spune că acesta putea să-și amintească cu exactitate conținutul a cel puțin 12.000 de cărți. 

„Acum vreau să adaug că această posbilitate de a memora este, în același timp, și un deficit pentru om. Un om pentru ca să fie inteligent trebuie să deosebească esențialul de detalii, de neesențial. Enzimele care te ajută ca să uiți detaliile sunt fosfataza, iar dificitul de proteină fosfatază te face să nu poți elimina detaliile.

În momentul în care, în 1967, Kim Peek era în apogeul celebrității lui s-a descoperit tomografia computerizată și i s-a făcut și lui o tomografie computerizată pentru a se vedea cum arată creierul unui mega savant și s-a descoperit că cele două emisfere sunt complet diferite, nu există conexiunea, nu există corpul calos care în mod normal există la toți oamenii și face din cele două emisfere un singur creier”, a precizat profesorul Jean-Jacques Askenasy, în legătură cu acest caz.

Regizorul Berry Morrow, cel care a făcut filmul "Rain Man" l-a dus pe actorul Dustin Hoffman la Kim Peek pentru a-i analiza comportamentul, lucru ce l-a ajutat în însuflețirea personajului Raymond Babbitt. Timp de 6 luni, actorul a stat alături de megasavant. Ecranizarea i-a adus lui Hoffman Premiul Oscar, dar, recunoscând că de la Peek a reușit să învețe tot, în seara premierei, actorul a mers la acesta pentru a-i oferi trofeul considerând că el este adevăratul câștigător.

Răspântia dintre omenire, umanism și ingineria genetică: CRISPR-Cas9

Jean-Jacques Askenasy: "În 1945 Robert Oppenheimer, directorul Comisiei de Energie Atomica a SUA,  a vorbit înainte de a se face prima experiență a aruncării primei bombe atomice din avion. El a întrebuințat discursului său un text sacru indian din Bhagavad Gita (Cântectul lui Dumnezeu) și a spus: „Acum eu sunt moartea care va distruge omenirea!" Aceste discurs care nici nu a fost menționat de presă prea mult, s-a adeverit în aceeași lună prin Hiroshima și Nagasaki, care sperăm că nu se vor repeta.

Au trecut 73 de ani și două distinse cercetătoare neuroloage Jennifer Anne Doudna și Emmanuelle Charpentier, din Franța, au descoperit CRISPR-Cas9. Ulterior, Jennifer l-a visat pe Adolf Hitler care îi cerea să îi explice cum funcționează acest CRISPR-Cas9, pe un ton foarte sever. Trezită în teroare, ia temerile ei legate de faptul că această descoperire poate avea mari complicații și din anumite erori poate să provoace dezastre și începe să țină discuri despre risc."

CRISPR-Cas9 este o tehnologie unică care permite geneticienilor și cercetătorilor din domeniul medical să editeze părți ale genomului prin eliminarea, adăugarea sau modificarea unor secțiuni din secvența de ADN. În prezent, este cea mai simplă, versatilă și precisă metodă de manipulare genetică și, prin urmare, stârnește un mare interes în lumea științifică.

Însă, în același an când a fost acordat Premiul Nobel pentru această descoperire, pe data de 15 octombrie, un tânăr profesor pe nume He Jiankui pentru prima dată în istoria omenirii a modificat gemonul a două gemene născute prin fertilizare în vitro, cu scopul de a le face imune la HIV. Totul cu ajutorul CRISPR-Cas9. Experimentul a fost asaltat de un val de critici din partea oamenilor de știință, întrucât încălca standardele etice și medicale fundamentale pentru că în mod evident, experiența ar fi putit fi un eșec și ar fi putut provoca modificări grave în genomul copilelor.

Ulterior, profesorul a fost condamnat la 3 ani de închisoare, și a fost amendat cu 430.000 de dolari, în ideea că nu ar fi putut să plătească, ceea ce i-ar fi mărit anii de detenție, Alături de el au mai fost condamnați alți doi colaboratori. Cu toate acestea, în primăvara anului trecut, Jiankui a fost eliberat. Acesta a declarat: "M-am mișcat prea repede. Viitoarele mele cercetări vor fi transparente și deschise tuturor. Totul va fi publicat pe rețelele de socializare și va fi revizuit de un comitet de etică și de o echipă internațională de oameni de știință".

Jean-Jacques Askenasy

 Medicul Jean-Jacques Askenasy s-a format ca specialist neurolog în România, la școala profesorilor Gheorghe Marinescu și Oscar Sager. În 1969 a devenit doctor în științe medicale cu o teză despre efectul vibrațiilor asupra sistemului nervos. În perioada 1970-1972 a coordonat activitatea departamentului de neurologie din cadrul Spitalului CF2 București. În anul 1972 a emigrat în Israel, iar un an mai târziu făcea parte din colectivul cadrelor medicale de la Ichilov Hospital-Tel-Aviv University ca neurolog. Între anii 1974-1975 a activat ca cercetător la Institutul Weizmann, sub îndrumarea profesorului David Samuel.

Cercetările sale în domeniul somnologiei și neurologiei, în echipe de specialiști din Europa, SUA și Israel, i-au adus recunoașterea internațională. Din anul 1976 este cadrul didactic al Facultății de Medicină Sackler a Universității din Tel-Aviv, în 1995 devenind profesor. A fost acreditat ca specialist în medicina somnului la Stanford University California USA (1985), iar în 1986 a realizat un proiect de investigare a somnului în bolile neurologice la Clinica Charcot a Spitalului „Salpêtrière“, Universitatea „Pierre et Marie Curie“ din Paris.

În anul 1988 a fondat primul institut de medicina somnului, în cadrul Centrului Universitar „Sheba“ din Tel-Aviv, pe care l-a coordonat timp de 18 ani. În prezent susține cursuri de somnologie, neurologie și medicină judiciară în programele Universității din Tel-Aviv. Este membru de onoare al Societății Franceze de Neurologie (1977) și membru asociat al Academiei de Neurologie al SUA. În anul 2003 a primit din partea Academiei Române diploma „Meritul Academic“,  potrivit Academiei Române.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!