Cine a fost regele dac care a stăpânit jumătate din Europa. Istoria bărbatului care a băgat spaima în romani
Burebista este un personaj cunoscut al Istoriei românilor. A fost un rege care a stăpânit peste un stat dacic centralizat şi foarte bine organizat, cu legi proprii şi sisteme superioare de administrare a populaţiei. A fost regele care a stăpânit o jumătate din Europa.
Ce spunea Strabon despre Burebista
Strabon scria că „ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani”, mai ales fiindcă trecea Dunărea și ataca Tracia, Macedonia și Iliria.
Se cunoaște, de asemenea, campania lui militară contra celților din jurul teritoriilor sale, urmată de atacul asupra orașelor grecești de la Marea Neagră, orașe care i s-au predat sau au fost cucerite, de la Olbia, la gurile Niprului, azi Parutyne, în Ucraina, până la Apollonia, azi Sozopol, în Bulgaria.
Regele get, unul dintre cei mai puternici conducători
Regele get a devenit unul dintre cei mai importanți și mai puternici conducători de pe continent, statul său fiind cu siguranță al doilea ca forță după Roma. Geții erau bine înarmați, după cum ne arată cronicile și descoperirile arheologice, cavaleria dominând în proporție covârșitoare efectivele.
Aceasta era dotată cu lănci, arcuri și săgeți, pumnale, spade, coifuri și armuri, și folosea, din câte ne putem da seama, tactica de gherilă a războinicilor stepei, prin atacuri rapide și retrageri ordonate. De la războinicii doborâți sau capturați se confiscau armele, care erau folosite în următoarele lupte.
Burebista, spaima romanilor
Totodată, un astfel de rege barbar în apropierea frontierelor romane, nu putea decât să semene teamă în rândul Senatului. Mai mult decât atât, Burebista i-a sfidat ajutând cetatea Histria, dar şi prădând adânc în zona Balcanilor, fără să-i pese de romani. Strabon în special arată că Burebista era temut de romani.
Cum a dispărut Burebista de la conducerea statului geto-dac
Dacă despre existenţa, cuceririle şi numeroasele progrese administrative şi militare ale lui Burebista vorbesc autori greci, latini, dar şi descoperirile arheologice, în legătură cu dispariţia sa există foarte puţine izvoare. Mai precis doar unul singur, care rezumă în câteva fraze, sfârşitul domniei lui ”Boerebistas”.
Este vorba despre geograful Strabon care scrie doar atât: „Burebista a sfârşit prin a fi răsturnat de nişte răsculaţi înainte ca romanii să fi pornit o armată împotriva lui. Cei ce i-au urmat au îmbucăţit întinderea stăpânită de el, în mai multe părţi”, preciza Strabon. Nu se ştie cu certitudine, însă dacă momentul înlăturării a coincis şi cu moartea marii căpetenii. Cu alte cuvinte, nu se ştie dacă a luat drumul exilului sau a fost asasinat.