Cine au fost „vlahii negri" războinicii care s-au luptat cu vikingii. Misterul din jurul existenței lor
"Maurovlahii" sau "morlacii" trăiau în Dalmația, Muntenegru și Bosnia. Din cauza culorii pielii, erau strigați și "vlahii negri", scrie adevărul.ro. Între aceștia și vikingi nu a existat vreo legătură de-a lungul istoriei, însă o piatră funerară din Suedia arată contrariul. Mai precis, un important personaj ar fi fost ucis de „blakumen”, adică de „vlahii negri”.
" Vlahii negri", adevărate legende
„Vlahii negri” sau „caravlahii” reprezintă adevărate legende vii ale Europei. Apreciați de la brânza de lux, transportată de către cărvunele vlahilor, până la arta războiului, caravlahii și-au câștigat prin mari strădanii locul în istoria Umanității. Cei mai bogați dintre ei, cei care au format adevărate „dinastii” de negustori, aveau să-și dovedească prezența peste veacuri și prin intermediul pietrelor funerare de la Radimlja. Erau numiţi valahi negri, morlachi sau Nigri Latini. Vorbim de o comunitate uitată care în secolul al XII-lea a creat un stat pe nume România … în Bosnia.
Vlahii s-au confruntat cu vikingii
La sfârşitul primului mileniu, precum şi la începutul mileniului al doilea, vlahii au intrat în mai multe rânduri în contact cu vikingii din nordul Europei. Aceştia s-au confruntat pe câmpul de luptă atât ca aliaţi cât şi ca duşmani. În secolul IX, vikingii au plecat din zona Mării Baltice şi s-au aşezat pe teritoriul actual al Ucrainei şi Rusiei.
Bravii războinici nordici au vrut să deţină controlul asupra acestei regiuni. Aceştia trimiteau negustori în zone îndepărtate, cum ar fi sudul Europei, în Imperiul Bizantin. În călătoriile lor, vikingii erau însoţiţi de vlahi sau cumani aflaţi la este de Munţii Carpaţi.
Într-o astfel de călătorie, vikingul Rodfos ar fi fost ucis de vlahi. Acesta se pare că ar fi fost omorât pe teritoriul actual al Moldovei sau în Dobrogea. În memoria lui, părinţii săi au amenajat o piatră de mormânt într-un cimitir de pe insula suedeză Gotland. În anul 1019 a avut loc o bătăli la râul Alta, luptă dată între Sviatopolk şi Iaroslav pentru scaunul ducatului Kiev. Iaroslav era sprijinit de vikingi, în timp ce Sviatopolk a obţinut ajutorul polonilor, pecengilor şi vlahilor. Iaroslav a ieşit învingător din această luptă, însă conform cronicilor vikinge, strămoşii noştri nu au fost înfrânţi foarte uşor.
Cine a scris prima dată despre vlahi
Printre primii care au scris despre obiceiurile și portul vlahilor, respectiv al morlacilor din Dalmația, a fost venețianul Alberto Fortis în notele sale de călătorie prin Dalmația: „Viaggio in Dalmazia”, carte apărută la Veneția în anul 1774. Aproape în același timp, P.N. Grisogno descrie obiceiurile vlahilor dalmați în lucrarea sa „Notizie per ser vire alla storia naturale della Dalmazie”, Volumul IV (Dell’aria e degli nomini, Treviso, 1780). Despre datinile vlahilor din acest cadru geografic scrie în 1846 și Sima Ljubić în studiul „Običaji kod Morlaka u Dalmaciji”, tipărit la Zadar.
Cu ce se hrăneau morlacii
Morlacii nu foloseau deloc legume în alimentaţia lor de fiecare zi, nu măncau supă și nici hrană preparată din făină, în afară de pâine, pe care femeile morlace o coceau în fiecare dimineață deasupra jarului din tinda casei.
Citește întreg articolul pe adevărul.ro.