Conduci acest model de Opel, produs între 2018 și 2020? Fugi la service cât mai rapid!

14 octombrie 2022 21:17   Fapt divers
Ultima actualizare:

Opel face apel la proprietarii modelului Insignia, mai precis mașinile produse între 2018 și 2020, să ajungă în service-urile oficiale pentru a beneficia de o actualizare a soft-ului care controlează sistemul de frânare, transmite Agerpres.

Sunt vizate aproape 200.000 de mașini

Operațiunea a fost demarată la iniţiativa Autorității Federale de transport din Germania și vizează actualizarea softului unității de control ABS. 

Mai precis, este vroba despre sistemul care nu permite roților să se blocheze, în timpul frânării. Conform presei din Germania, în varianta actuală există riscul ca distanța de frânare a modelelor Opel Insignia, din respectivele loturi, să fie mai crescută, din cauza compensatorilor hidraulici de frânare, care au putea să nu fie activați.

Citește și: FOTO EXCLUSIV! Irinel Columbeanu s-a mutat în Colentina și conduce un Opel la mâna a doua

Apelul vizează aproximativ 200.000 de modele Opel Insignia și, din fericire, nu au fost înregistrate incidente care să implice vătămarea unor persoane sau pagube materiale, din cauza sistemului de frânare al mașinilor.

Compania Opel nu este străină de asemenea operațiuni, cel mai recent apel transmis clienților fiind de acum o săptămână. Au fost vizați proprietarii modelelor Corsa. Peste 204.000 de Opel Corsa, din întreaga lume au fost chemate în service pentru a remedia un sistem de avertizare a șeferului, în cazul unei defecțiuni a indicatoarelor de direcție.

Vezi și: Actorul Florin Zamfirescu, la volanul unei mașini de tinerel: „Am dat 21.000 euro pe ea!”

Portalul Handelsblatt.com estima faptul că în Germania ar fi fost vizate aproximativ 20.000 de Opel Corsa, fiind vorba despre loturile produse între 2019 și 2021. Din fericire, nici în acest caz nu au fost identificate situații care să fi dus la accidente.

Proprietarii acestor modele pot contacta reprezentanțele sau serviceurile autorizate Opel pentru a afla dacă mașinile lor sunt incluse în cele două apeluri.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe