Cu cât se vinde șapca lui Nicolae Ceaușescu. A fost scoasă la licitație cu o sumă piperată!

10 mai 2023 17:46   Fapt divers
Ultima actualizare:

Vineri, 19 mai, peste 30 de obiecte care au aparținut familiei Ceaușescu vor fi scoase la licitație. Click! îți arată câți bani costă teza de doctorat semnată de Elena Ceaușescu, dar și șapca lui Nicolae Ceaușescu.

Teza de doctorat în chimie a Elenei Ceaușescu, (având ca temă „Polimerizarea izoprenului”), urmare a căreia obține titlul de doctor are ca preț de începere 300 de euro și face parte dintr-o serie care cuprinde 3 exemplare dactilografiate, originale, ale căror realizare era obligatorie potrivit regulamentelor în vigoare în epocă.

Doctoratul în chimie al Elenei Ceaușescu a creat, la vremea respectivă, multe controverse, dar, dar acestea au fost înlăturate rapid de forțele regimului comunist.

Lucrarea îi deschidea Primei Doamne de atunci un lung drum al unei așa-zise consacrări științifice – director al Institutului de Cercetări Chimice din București, dar și membru al Academiei Române.

De vânzare este și șapca lui Nicolae Ceaușescu

Un alt obiect istoric care va fi scos la licitație este șapca bărbătească din bumbac, ce i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Fostul dictator apare purtând-o la multe evenimente de atunci.

Prețul pornește de la 600 de euro, fiind însoțit de certificatul R.A.P.P.S. eliberat la data vânzării acesteia prin licitațiile din anii 1991-1993. În reședința familiei Ceaușescu s-a aflat și arborat și steagul PCR din mătase, de asemenea însoțit de certificatul R.A.P.P.S., care, în licitația din 19 mai, are prețul de pornire de 500 de euro.

La evenimentul din 19 mai se va mai scoate la licitație și inedită sticlă de colecție de Vodkă „Ceaușescu”. Băutura, în tiraj limitat la începutul anilor ’90, are un preț de pornire de doar 35 de euro și este intactă.

De remarcat că, în ultimii ani, exemplare similare din micul tiraj au ajuns la vânzare în piață pentru prețuri de câteva mii de euro. Dintr-un registru asemănător este barul în formă de glob pământesc cu lampă, sculptat în lemn, decorat cu hartă a României, făcut cadou de filiala P.C.R. Bihor lui Nicolae Ceaușescu și are un preț de pornire de 200 de euro.

Ce alte obiecte ale soților Ceaușescu mai pot fi achiziționate

Între alte piese deosebite din licitație se numără și o inedită fotografie care îl ilustrează pe Nicolae Ceaușescu în mină, împingând un furgonet, și alte 22 de fotografii care îl ilustrează pe Nicolae Ceaușescu după cutremurul din 1977.

Piesele care au aparținut familiei Ceaușescu, alături de alte 300 de obiecte istorice care recreează istoria României de la monarhie la comunism, pot fi vizionate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță până pe 19 mai, scrie digi24.

Mai multe