Cum a ieșit învingător un român rămas fără brațe. Cât de frumos își trăiește viața!

27 august 2022 19:00   Fapt divers

Danut Scăpău, 33 de ani, este un campion, ieșit învingător dintr-o situație care l-ar fi condamnat, ireversibil, în România.

Copil fiind, Dănuț și-a pierdut brațele, după ce s-a electrocutat. Muncea pentru un bărbat dintr-un sat, din România, iar adultul a preferat să îl abandoneze într-un șanț, decât să îl ducă la spital.

A fost găsit de alți săteni, însă cangrena apărută i-a obligat pe medici să îi amputeze ambele mâini. La 18 ani a avut șansa de a emigra în Spania.

A obținut permisul de conducere în Spania

Avea 18 ani și, odată ajuns în Spania, a început să cerșească, povestește Jurnalemigrant.com A strâns suma necesară pentru a se înscrie la o școală de șoferi dedicată persoanelor cu handicap.

A reușit, și după zeci de cursuri practice urmate, a reușit să obțină permisul de conducere! Cu piciorul stâng el controlează un joystick care acționează volanul, iar cu dreptul acționează accelerația și frâna.

Citește și: Plajele românești cu facilități pentru persoanele cu dizabilități

Prin comandă vocală, acționează semnalele luminoase ale mașinii sau claxonul. Odată obținut permisul de conducere, Dănuț speră să își poată achiziționa o mașină adaptată precum mașina de școală utilizată.

L-ar costa aproximativ 20.000 de euro, Dănuț începând deja să strângă bani. De asemenea, el ar putea să primească o subvenție din partea primăriei din Malaga și a Guvernului Andaluz.

Visează să își cumpere o mașină adaptată

Anual, cele două instituții organizează o tombolă și, dacă va fi la fel de norocos, Dănuț și-ar putea vedea visul împlinit.

Dar cea mai mare reușită a românului nu e obținerea permisului de conducere. Faptul că zâmbește și e fericit zi de zi, necondiționat, este adevărata sa victorie.

Citește și: Premieră în România! Decizie majoră în privința copiilor cu handicap grav, publicată în Monitorul Oficial

De fapt, această stare de spirit l-a și motivat să lupte pentru a-și împlini fiecare vis. Pe pagina sa de Facebook, pot fi văzute fotografii din diverse vacanțe sau ieșiri cu prietenii, în toate imaginile Dănuț având aceeași atitudine pozitivă.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe