Cum arăta Paștele în familia Ceaușescu. Nu erau adepții tradițiilor: „Nu mergeau la Înviere, nu se salutau cu «Hristos a înviat!»”
Nicolae și Elena Ceaușescu acordau o atenție deosebită sărbătorilor pascale, organizând cu grijă fiecare detaliu. Iată cum arăta Paștele în familia lor și cu ce preparate se delectau, în timp ce românii de rând abia reușeau să se aprovizioneze în perioada comunismului.
Cum arăta Paștele în familia Ceaușeștilor
Cei doi aveau însă o manieră diferită de a petrece această sărbătoare. Deși nu erau adepții tradițiilor și rânduielilor bisericești, pe masa lor nu lipseau preparatele specifice Paștelui. Fostul cuplu prezidențial opta pentru mâncăruri clasice, indiferent de ocazie, care erau sfințite de un călugăr.
,,Ceauşeştii ţineau sărbătorile – de Paşti, de Crăciun – în sufrageria mică, de lângă bucătărie. Aveau pe masă ouă, cozonaci şi foarte multe fructe. La sărbători venea un călugăr care slujea mâncarea. Altfel, eu, unul, în biserică nu i-am văzut”, a explicat Camil Rogusky, potrivit Adevărul.
Istoricul Lavinia Betea povestea, într-un interviu Gândul, că soții Ceaușescu nu puneau accent pe semnificația religioasă a sărbătorii și își petreceau timpul ca într-o zi obișnuită. Printre activitățile lor se numărau și jocul de volei sau șeptica, nu renunțau la programul comun, indiferent dacă era sau nu sărbătoare.
„Dacă ei se deplasau acolo, implicit și ceilalți demnitari cu soțiile urmau traseul tovarășilor. Îi țineau permanent sub ochi, pentru a nu-și face un alt program sau să se întâlnească într-un «grup fracționist».
Programul comun era același – mese, volei, șeptic, șah pentru bărbați, plus bârfă pentru femei. Respectau tradiția doar la ceea ce puneau pe masă într-o asemenea sărbătoare. Consumau miel, cozonac, aveau și ouă roșii.”
„Nu posteau, nu mergeau la Înviere, nu se salutau cu «Hristos a înviat!»”
Elena și Nicolae Ceaușescu nu mergeau la biserică, dar aveau grijă ca mesele să fie pregătite conform obiceiurilor culinare. De altfel, menajera lor povestea că, într-un an, după ce a uitat să pregătească cozonacul, Elena Ceaușescu i-a cerut să îl frământe și să îl coacă chiar în ziua de Paște.
„Pastișau «obiceiurile din popor» la capitolul gastronomie, nu respectau însă și ritualul preparării acestora. Menajera lor Suzana Andreiaș a povestit că o dată a uitat să pregătească și cozonac, iar Elena Ceaușescu i-a cerut să-l frământe și coacă în chiar ziua de mare sărbătoare. Nu posteau, nu mergeau la Înviere, nu se salutau cu «Hristos a înviat!»”, a mai spus Lavinia Betea.