De ce are Regele Charles al III-lea două zile de naștere? Iată surpriză impresionantă pe care a primit-o
Regele Charles și-a sărbătorit ziua de naștere puțin mai devreme deși, astăzi, 14 noiembrie, împlinește oficial 75 de ani! Suveranul și-a dedicat ziua de luni unei adunări comunitare în Gloucestershire, la Highgrove. Acesta a participat la un ceai dansant, fiind surprins de căldura și afecțiunea oamenilor din comunitate. Un moment deosebit a fost reprezentat de impresionantul tort cu 3 etaje! Știați totuși, că regele are două zile de naștere?
De ce are Regele Charles al III-lea două zile de naștere
Actualul monarh are două zile de naștere: 17 iunie și 14 noiembrie. La fel ca mama sa, regina Elisabeta a II-a, Regele Charles respectă această tradiție de lungă durată. Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-am s-a născut în 1926, la 21 aprilie, dar celebrarea oficială a zilei de naștere a avut loc sub forma „Trooping the Colour” - o paradă de vară, care are loc de obicei în luna iunie. Charles duce mai departe obiceiul, după ce anterior și-a sărbătorit „ziua oficială de naștere" la 17 iunie 2023, iar astăzi își sărbătorește ziua reală de naștere.
Tradiția Trooping the Colour datează din 1748
Evenimentul ceremonial este executat în fiecare an la Horse Guards Parade din Londra de către regimentele diviziei Household, pentru a sărbători ziua oficială de naștere a suveranului britanic. Este cunoscută și sub numele de Parada de ziua de naștere a suveranului.
Potrivit Royal Museums Greenwich, George al II-lea a început tradiția. El și-a mutat sărbătorile de ziua sa de naștere pentru a coincide cu parada militară anuală, deoarece a considerat că publicul nu ar fi putut sărbători în noiembrie, luna nașterii sale reale - mai ales din cauza vremii. În 1748, s-a decis ca parada Trooping the Colour să marcheze ziua oficială de naștere a suveranului.
Practic, o singură zi de naștere nu este suficientă pentru membrii familiei regale, care trebuie să folosească parada militară anuală din Marea Britanie, organizată în timpul verii, ca sărbătoare oficială a zilei de naștere, pentru a avea atât un eveniment public, cât și unul privat.
După Charles, va depinde de următorul monarh, actualul Prinț de Wales, William, să decidă dacă dorește să continue tradiția. Ziua de naștere a lui William este pe 21 iunie, așa că ar putea fi ușor redundant să se organizeze două sărbători într-o singură lună...