De ce obișnuia Stalin să-ți modifice pozele. Motivul te va înspăimânta
Deși tehnologia nu era deloc atât de avansată în acele vremuri, asta nu l-a împiedicat pe Stalin din a modifica pozele în care apăreau persoane incomode. Oricine era bănuit că nu ar fi fost îndeajuns de loial regimului era „șters”, atât din poze, cât și din viața de zi cu zi. Iar controlul terifiant asupra informației, pe care Stalin a încercat să îl aibă, seamănă foarte mult cu lumea de coșmar imaginată în faimosul roman „1984”.
În „1984”, faimosul roman scris de către Goerge Orwell, autorul englez își imagina o lume complet învinsă de către dictatură, în care regimul țării fictive Oceania avea un control atât de puternic asupra nației, încât putea altera din mers trecutul, schimbând poze și tiluri, pentru ca regimul să pară mereu unul încununat de succes. Ei bine, lumea terifiantă a lui Orwell, din păcate, nu a fost deloc chiar atât de fictivă pe cât am fi sperat. Iar în timpul regimului lui Iosif Stalin, Uniunea Sovietică nu era deloc mult prea diferită de Oceania.
Potrivit informațiilor oferite de către cei de la history.com, modificarea fotografiilor era doar o parte din efortul regimului de a controla modul în care Stalin era privit de către public. În timpul epurării politice inițiate de către liderul sovietic, o mulțime de membri de partid au fost acuzați că ar fi, de fapt, inamici ai statului, fiind apoi executați. Însă, lucrurile nu s-au oprit doar la uciderea acestora. Ei au fost șterși din istoria Uniunii Sovietice, cum ar fi cazul Avel Enukidze, un oficial de rang înalt al Partidului Comunist, care a fost șters din toate fotografiile oficiale în care apărea.
Se estimează că 750.000 de oameni au fost uciși în timpul epurării politice
Conform informațiilor, se pare că numărul oficialilor care au fost înlăturați definitiv de către Stalin ar fi în jur de 750.000. Pe lângă aceștia, aproximativ 1 milion au fost trimiși în exil, prin regiunile periferice ale Uniunii Sovietice.
Nici chiar complicii lui Stalin nu erau imuni. Nikolai Yezhov, care a falsificat crime și a asigurat, astfel, condamnarea multor inamici politici ai lui Stalin, a avut parte de același sfârșit pe care l-a provocat și el, altora.