De ce sunt bananele curbate? Le consumi aproape zilnic, dar cu siguranță nu știai asta

11 august 2023 7:08   Fapt divers

Fără dar și poate, bananele sunt unele dintre cele mai consumate fructe din întreaga lume. De ele se leagă mai multe curiozități, iar una dintre ele are legătură cu forma de bumerang pe care o au.

Forma curbată a bananelor are legătură cu modul lor de creștere, dar și cu lumina. Mai concret, aceste fructe cresc în buchete mari, suspendate. Mugurii se dezvoltă în sus, însă cu trecerea timpului, când bananele cresc și devin mai grele, mugurii se îndreaptă către pământ.

Cum explică specialiștii procesul de creștere al bananelor

„Geotropism negativ” – aceasta este denumirea procesului de curbare a formelor bananelor. Mai pe înțelesul nostru, acest termen se referă la faptul că în loc să continue să crească cu partea superioară spre sol, bananele urmează lumina Soarelui, ajungând să aibă forma unui bumerang.

Avantajele și dezavantajele consumului de banane 

În ciuda aromei și a gustului, bananele pot acționa ca un adevărat medicament pentru oamenii care sunt cardiaci, însă pot face rău celor care suferă de diabet și afecțiuni renale.

„Medicamentele beta-blocante prescrise pentru boli de inimă pot provoca creşterea nivelurilor de potasiu din sânge. Alimentele bogate în potasiu ar trebui consumate cu moderaţie atunci când se iau beta-blocante. Prea mult potasiu poate fi dăunător pentru cei ai căror rinichi nu sunt pe deplin funcţionali. În cazul în care rinichii sunt în imposibilitatea de a elimina excesul de potasiu din sânge, consumul de potasiu în exces ar putea fi fatal", explică dr. Denisa Zaharia, medic de familie, potrivit Adevărul

Un avantaj al consumului de banane îl reprezintă faptul că sunt bogate în fibre, potasiu și magneziu, dar conțin și trei zaharuri naturale, suficiente pentru a înlocui dulciurile din supermarketuri, despre care știm că nu sunt printre cele mai sănătoase.

„Bananele sunt bogate în fibre, potasiu şi magneziu şi conţin trei zaharuri naturale - glucoză, fructoză şi zaharoză – ele constituie o alternativă perfect sănătoasă la dulciurile din comerţ, care sunt pline de aditivi chimici şi zahăr. Fructele proaspete şi coapte pot regla nivelul de magneziu din corp, favorizând o recuperare rapidă după eforturi fizice sau mentale. Sunt consumate cu precădere de către sportivii de performanţă, în caz de efort fizic susţinut”, mai spune specialistul. 

Mai multe