Descoperirea făcută în mormântul Mântuitorului Iisus Hristos. Oamenii de știință au rămas fără cuvinte

9 aprilie 2023 8:21   Fapt divers
Ultima actualizare:

Chiar și în ziua de astăzi, locul precis unde s-a aflat mormântul Mântuitorului Iisus Hristos este un subiect intens dezbătut. Pe lângă Biserica Sfântului Mormânt, despre care fiecare dintre noi știe deja, există și o a doua opțiune, tot în Ierusalim. Specialiști din întreaga lume studiază locul unde s-au observat fenomene greu de explicat.

Apropiindu-ne cu pași repezi de sărbătoarea Paștelui, ne aflăm într-o perioadă foarte bună pentru a reflecta la credința pe care o purtăm, precum și la patimile suferite de Iisus pentru mântuirea omenirii de păcat. După cum știm prea bine, creștinii de pretutindeni sărbătoresc de Paște, Învierea Domnului, însă, deși au trecut 2 milenii de la acest eveniment, locul precis unde a fost depus trupul lui Iisus după răstignire rămâne învăluit în mister.

Răspunsul „tradițional” la această problemă este, evident, Biserica Sfântului Mormânt, ridicată în anul 326 d. Hr. Este un punct cunoscut de către orice creștin, fiind și locul unde, în fiecare an, apare Lumina Sfântă. Ridicată cu sprijinul Sfintei Elena, mama Împăratului Constantin, această biserică este cunoscută ca fiind locul unde a fost depus trupul lui Hristos, însă există unele semne de întrebare cu privire la acest lucru, conform ego.ro.

Fenomenul misterios din mormântul lui Iisus

Al doilea loc despre care se presupune că ar putea fi mormântul lui Iisus a fost descoperit în 1867, tot în Ierusalim. Se pare că acesta corespunde mai bine descrierilor din vechime, drept un loc liniștit, în spatele zidurilor orașului, această locație fiind considerată a fi grădina lui Iosif din Arimateea. Foarte popular printre unii creștini, în acest loc s-au descoperit urme ale prezenței creștinilor încă din vechime, cum ar fi gravuri în diferite limbi, precum și o ușă de lemn cu marcajul „El nu este aici - pentru că a înviat.” Fiind sculptat în stâncă, de către mâna omului, acest loc se potrivește cu descrierile Bibliei, atrăgând și astăzi atenția cercetătorilor.

Această locație a fost restaurată cu grijă în anul 2015, iar cu acest prilej, specialiștii au studiat cu atenție mormântul, prelevând diferite mostre, descoperind inclusiv gravura unei cruci sub placa de piatră unde se bănuiește că a fost pus trupul Mântuitorului.

„Uneori aveau loc fenomene care nu pot fi explicate”, povestește o cercetătoare din Grecia care a făcut parte din echipa care a studiat locul. Conform relatărilor ei, aparatele care verificau electromagnetică din interiorul mormântului au cedat, un fenomen pe care nimeni nu și-l poate explica. „Mormântul lui Hristos este un mormânt viu”, spune aceasta, referindu-se la fenomenele care perturbă câmpurile electromagnetice din mormânt.

Mai multe