Destinația magică din România care te face să te simți ca în Franța și Italia. E un loc de poveste pe care nu trebuie să-l ratezi primăvara

17 februarie 2024 10:25   Fapt divers

Avem foarte multe locuri frumoase în România, dar acesta parcă le întrece pe toate. Cine nu își dorește să se bucure puțin de frumusețea Italiei sau a Franței? Dacă nu ai timpul sau banii necesari pentru a călători, nu-ți face probleme. Te poți bucura de un peisaj asemănător chiar la noi în țară. Mai exact, în Hunedoara, la Banpotoc, există un loc desprins parcă din povești, iar acesta este grădina I Giardini di Zoe.

Povestea I Giardini di Zoe a început în 2003, când Giovanni Salvatelli, un italian din zona Ancona, regiunea Marche, atras de zonă încă la prima vizită în Banpotoc din Hunedoara, și-a conceput proiectul căruia i-a dat numele nepoatei sale Zoe. Așadar, așa a luat naștere I Giardini di Zoe, considerată „cea mai frumoasă grădină aristocrată din România”.

El a adus în România o parte din această regiune deluroasă. Sunt plante adaptate climei de aici. Coniferul cu forma de lumănare este ienupărul scopulorum skyrocket care seamănă cu seamănul lui, cipresso, din Italia care la noi, în această regiune nu rezistă”, a declarat  administratorul Ramona Morar, potrivit site-ului oficial.

Doritorii sunt așteptați cu drag la I Giardini di Zoe începând cu 21 Martie 2024

Acest mic paradis din țară a devenit obiectiv turistic în 2018 și a reușit să-și câștige popularitatea prin îmbinarea armonioasă a plantelor cu obiectele decorative aduse din Italia (vase, coloane și fatani din materiale naturale cum ar fi travertinul și piatra vulcanică numită Peperino, sau obiectele din fontă care au fost cumpărate din anticariate și recondiționate).

Sute de arbori și arbuști ornamentali, așezați cu mare grijă fiecare la locul lui, fântâni arteziene, pe care poposesc păsările, alei care te poartă spre Rai, culori care se îmbină într-un mod rafinat, toate acestea te determină să crezi că ai ajuns într-un basm. I Giardini di Zoe, cunoscută și sub numele de Grădina de la Banpotoc, este dovada că acolo unde există pasiune nu poate să iasă decât ceva maiestuos.

Din păcate, acest loc magic nu poate fi vizitat în perioada 5 decembrie 2023 – 20 martie 2024, după cum anunță site-ul oficial. Însă, cei care vor să își bucure privirea cu peisajul ce nu poate fi comparat cu altul de la noi din țară, sunt așteptați cu drag la I Giardini di Zoe începând cu 21 Martie 2024.

Mai multe