Dilema sezonului. Cum se spune corect, Paște sau Paști?

23 aprilie 2022 10:00   Fapt divers

Doar câteva zile îi mai despart pe creștinii ortodocși de cea mai importantă sărbătoare religioasă din timpul anului, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.

Reapare, așadar, ca în fiecare an, aceeași dilemă când sărbătoarea este adusă în discuție sau când este formulată o urare, cu această ocazie. Cum spune corect, Paște sau Paști?

DEX ACCEPTĂ AMBELE VARIANTE

Este bine să menționăm faptul că DEX acceptă ambele forme, considerându-le sinonime. Astfel, putem spune că am scăpat ușor, modul de exprimare fiind ales de fiecare, așa cum consideră mai bine.

Nu de aceeași părere sunt, însă, și teologii. Ei aduc mult mai multe argumente în favoarea termenului „Paști”.  

Conform portalului ortodox, dexologia.ro, biserica recomandă utilizarea formei „Paşti”, indicând Sfânta Scriptură sau Cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581 („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), Noul Testament din 1648 („sărbătoarea azimelor care să cheamă Paştile”), cât şi în Dicţionarul religios, publicat în 1994 de către Ion M. Stoian, în care termenul e descris „Paști = cea mai mare sărbătoare religioasă, celebrată de creștini în amintirea Învierii lui Iisus Hristos; (reg.) păscuță; (la mozaici) sărbătoare pe care evreii o celebrează între 15 și 22 ale lunii Nisan (aprox. aprilie); sărbătoarea azimelor (pesach)”.

TEOLOGII SUNT PENTRU FORMA „PAȘTI”, FILOLOGII SUSȚIN „PAȘTE”

De altfel, în rezolvarea dilemei s-a implicat, cu ani în urmă și regretatul filolog George Pruteanu. El explica faptul că în dilema „Paște vs. Paști”, termenul provine de la cuvântul „pască”, al cărui plural este „paști” sau „păști”.  Astfel, în limba vorbită, s-ar fi simțit nevoia unui singular pentru a face referire, în mod natural, la o singură zi din cadrul sărbătorii Paștilor, și astfel a luat naștere cuvântul Paște.

Totuși, pentru a-i împăca pe adepții ambilor termeni, portalul ortodox are o sugestie: „în loc să le urăm apropiaților noștri clasicul „Paşte/ Paşti fericit!”, le vom dori, mai degrabă, să poarte în suflet, gând și faptă bucuria Învierii”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe