Domnitorul român care a renunțat la tron din cauza femeilor! Totul s-a întâmplat după o noapte de amor cu o contesă din Rusia

13 februarie 2026 16:23   Fapt divers

Grigore Alexandru Ghica, un domnitor renumit al Țării Românești, a avut o poveste de viață de-a dreptul incredibilă. Un om bogat și iubit de femeile din jurul lui, Ghica a avut trei soții și a fost dispus să renunțe la tron pentru o contesă din Rusia.

Alexandru Ghica a ajuns pe tronul Țării Românești în 1834, iar chiar și la acea vreme existau nenumărate zvonuri despre iubirile noului domnitor. Unii oameni chiar spuneau că înainte de a ocupa tronul, el ar fi avut o relație chiar și cu nepoata sa, Cleopatra Ghica, din care ar fi rezultat un copil, Zinca.

Cu toate acestea, o contesă din Rusia a fost cea care a reușit să cucerească, în cele din urmă, inima lui Ghica. În acea perioadă, Țara Românească și Moldova se aflau sub ocupația Rusiei, iar în cadrul unei petreceri, numirea a fost făcută chiar de către guvernatorul rus Pavel Kiseleff.

Existau nenumărate zvonuri despre viața privată a domnitorului

În timpul petrecerii, noul domnitor a dansat toată noaptea cu tânăra contesă rusoaică Elisabeta von Suchtelen. Cei doi au avut o aventură pasională, iar contesa i-a lăsat drept amintire un pantof domnitorului român.

„Lunile treceau şi contesa rămânea în preajma domnitorului care se decisese să facă gestul mult aşteptat: o cerere în căsătorie şi, prin intermediul consulului rus la Bucureşti, solicită şi aprobarea ţarului Nicolae I. În acel moment, contesa îi adusese la cunoştinţă un mic amănunt: era deja căsătorită în Rusia.

Alexandru Ghica nu se lasă impresionat de descoperire şi continuă să insiste în planul său. Mariajul cu contesa Suchteln nu avea decât avantaje pentru el şi ţară: contesa era rudă cu ţarul Nicolae I şi ar fi adus simpatia şi sprijinul rusesc pentru Ţara Românească. Ţarul Nicolae I a aprobat ideea căsătoriei care îl transforma pe Alexandru Ghica într-un prieten şi un aliat al Rusiei”, scrie, în lucrarea „Pagini de istorie ascunsă“, istoricul Anton Caragea, conform Historia.

O comisie l-a demis din funcție

Cu toate acestea, lucrurile au luat o întorsătură neplăcută pentru domnitor. Mama contesei, prințesa Naruşkin, s-a implicat în relația celor doi, crezând că divorțul este un păcat care va păta onoarea fiicei sale. Prințesa i-a cerut țarului să interzică divorțul, iar acesta i-a făcut pe plac.

În plus, un rol important în această decizie l-ar fi avut și Cleopatra Ghica, care era căsătorită cu prințul Serghei Trubeţkoi, nepotul țarului Nicolae I. După acest episod, contesa s-a refugiat la București, unde a fost considerată doar o amantă.

„Din acel moment, Alexandru Ghica nu mai avea linişte, se îmbolnăveşte şi, în sfârşit, sub pretextul că pleacă la tratament, îşi părăsi tronul pentru trei luni şi, sub numele de domnul Alexander Sanders, fugi la Milano, unde se întâlni cu iubirea sa. Când se întoarse, Alexandru nu mai era bun de nimic: îndrăgostit şi trist, renunţă la proiectele sale de reformă, la lupta care, altădată, îi provoca atâta plăcere”, mai spune istoricul.

Politicienii de la acea vreme, îngrijorați de situație, au trimis rapoarte în Rusia și în Imperiul Otoman, care aveau dreptul de a-l destitui pe voievod. În toamna lui 1842, cele două state au trimis o comisie la București, iar Ghica a fost demis. Deși populația îl sprijinea pe domnitor, politicienii de la acea vreme ar fi mituit comisia pentru a scăpa de Alexandru Ghica.

În cele din urmă, el a ajuns în Italia, unde a trăit alături de contesă până la moartea sa, în 1862.

Mai multe