Ei au 555 de brazi de Crăciun în casă: „Ne-am apucat de ornat încă din iunie”

6 decembrie 2023 14:14   Fapt divers
Ultima actualizare:

Thomas Jeromin (57 de ani) și soția lui, Susanne, din Germania, sunt obsedați de Crăciun și și-au bătut propriul record mondial! Aceștia au în prezent în casă 555 de brazi, pentru care au folosit 108.000 de globuri. Performanța a fost confirmată oficial, zilele trecute, de către un reprezentant al Cărții Recordurilor Guinness. Cuplul este foarte mândru de reușită.

Iubitori ai sărbătorilor de iarnă, cei doi au început să decoreze brazii de Crăciun încă din luna iunie. Thomas Jeromin a spus că pentru el „Crăciunul înseamnă tot anul” și s-a declarat încântat de realizarea lui și a partenerei sale de viață.

Nici o cameră nu a fost lăsată neatinsă de bucuria festivă și chiar și dormitorul și baia au fost decorate, potrivit tabloidului britanic The Sun. Deși perechea deținea deja recordul mondial pentru cei mai mulți brazi de Crăciun, stabilit în 2021 -- care se ridica la 444 de copaci festivi -- ei și-au pus ambiția să îl doboare anul acesta. Și au reușit! „Ne-am extins, acum sunt 89 de brazi doar în noua cameră din casa noastră”, s-a lăudat Susanne. Mai mult, a folosit 108.000 de globulețe, multe dintre ele croșetate chiar de ea.

Thomas și Susanne Jeromin primesc vizitatori din toată lumea

Thomas și-a descoperit pasiunea pentru Crăciun în urmă cu 12 ani, hobby pe care l-a adoptat și soția lui. Însă, pentru a putea ajunge la un asemenea record, cei doi au depus o muncă asiduă. Cuplul a dezvăluit că a urmat un program strict de decorare, care începea la 3 după amiază până seara târziu. Au decorat chiar și în weekend, pentru a fi siguri că termină până vine luna decembrie.

De asemenea, lor le place să orneze copacii festivi folosind diverse tematici. De exemplu, au un brad inspirat de franciza ,,Războiul Stelelor”, unul plin cu rățuște de cauciuc, și altul decorat cu globuri cu supereroul Batman. Roi de pasionați de Crăciun se îngrămădesc la casa cuplului din Rinteln, Germania, pe timp de iarnă pentru a vedea spectacolul de Crăciun - iar unii chiar vin de departe. „Am avut chiar și oaspeți din Elveția care s-au oprit la noi, în drumul lor”, a mai spus Susan.

Mai multe