Locul din România unde au fost descoperite bombe din Al Doilea Război Mondial. Autoritățile au sosit imediat
Atunci când vă aflați în natură, pe un câmp, cam ce v-ați aștepta să vedeți în jur? Diverse cereale sau alte produse agricole? Flori? Sau, poate, insecte, care fie zboară, ori mișună prin pământ? Ei bine, indiferent ce răspundeți, cu siguranță nu va fi ce s-a descoperit pe un câmp din județul Vrancea: bombe din Al Doilea Război Mondial! Află mai multe detalii alături de Click!
În județul Vrancea, pe un câmp, s-au găsit bombe din Al Doilea Război Mondial. Potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, asemenea vestigii înfricoșătoare apar adesea la suprafață și nu ese exclus să găsim proiectile chiar și din Primul Război Mondial. Adesea, ele sunt descoperite întâmplător, de către oamenii care merg pe câmp pentru diversele munci agricole, ori pentru construcția vreunei noi clădiri. Câteodată, asemenea muniție periculoasă a fost descoperită chiar și complet accidental.
Muniție din Al Doilea Război Mondial, descoperită în Vrancea
Conform sursei, de-a lungul ultimelor 24 de ore, cei de la Inspectoratul pentru situații de Urgență Vrancea au dus la bună îndeplinire 3 misiuni de asanare. Acestea au fost efectuate în localitățile Panciu, Pufești, cât și Garoafa.
În urma acestor misiuni, autoritățile au reușit să ridice mai multe elemente de muniție, cum ar fi grenade, bombe, ori proiectile descoperite de către oameni. Aceste vestigii sunt din Al Doilea Război Mondial.
Desigur, muniția a fost dusă la un depozit, iar, în cele din urmă, va fi distrusă. ISU Vrancea sfătuiește cetățenii care găsesc un asemenea obiect să asigure zona, fără să atingă cumva muniția, iar apoi să sune la 112.