Lumea întreagă sărbătorește azi Ziua Ciocolatei. De când datează și ce beneficii aduce consumul ei
7 iulie este Ziua Mondială a ciocolatei, cel mai cunoscut și căutat desert în toată lumea. Prima zi a Ciocolatei a fost sărbătorită în 2009, potrivit https://nationaldaycalendar.com/. Prima oară, ar fi ajuns în Europa în jurul anilor 1.500, sub formă de băutură de cacao, iar cercetătorii susțin că existența ei are câteva mii de ani, relatează Agerpres.
Ciocolata se prepară din seminţele arborelui tropical Theobroma cacao, care este cultivat de cel puţin trei milenii.
Cercetătorii au găsit dovezi privind alimente pe bază de cacao datând de acum câteva mii de ani. Boabele de cacao ar fi fost cultivate de civilizaţii străvechi din America de Sud, cum ar fi aztecii şi mayaşii. Cele mai vechi dovezi cunoscute cu privire la utilizarea seminţelor de cacao datează din jurul anului 1100 î.Hr.
De unde provine cuvântul „ciocolată”
Conchistadorii spanioli ajunşi în Lumea Nouă au contribuit cu inventivitatea lor la reţeta băuturii de ciocolată adăugând zahăr şi condimente pentru a o îndulci. De aici, ciocolata a ajuns populară în rândul spaniolilor, care au păstrat secretă metoda de producţie pentru aproximativ 100 de ani.
Potrivit unei legende, când exploratorul spaniol Hernando Cortes a ajuns în Mexic în căutare de aur şi argint, conducătorul aztec Montezuma a crezut că este o divinitate reîncarnată şi l-a întâmpinat cu un banchet somptuos unde s-a servit băutură de ciocolată, notează www.chocolate.org.
Cuvântul modern ''ciocolată'' ar proveni de la două cuvinte ale unei limbi vorbite de azteci numită Nahuatl: ''xocolatl'', care în traducere directă înseamnă ''apă fierbinte'' şi ''cacahuatl'', care se referea la o băutură amară din cacao servită la ceremoniile religioase, potrivit https://nationaldaycalendar.com/.
Cum a apărut pralina
Deoarece seminţele de arbore de cacao au un gust foarte intens, amar, au nevoie de fermentaţie pentru a dezvolta aroma. Odată fermentate, procesatorii usucă, curăţă şi coc boabele. După coacere, coaja este îndepărtată pentru a produce fulgi de cacao. Fulgii de cacao sunt apoi supuşi unui proces de măcinare creând o masă de cacao, care este ciocolata pură în formă brută. Masa de cacao este de obicei lichefiată printr-un proces în urma căruia ciocolata lichidă este transformată în două componente: produse solide de cacao şi unt de cacao.
Ciocolata solidă a apărut pe piaţă în jurul anului 1850, când britanicul Joseph Fry a descoperit că adăugarea de unt de cacao peste praful de cacao formează o masă solidă. Câteva decenii mai târziu, la începutul secolului XX, belgianul Jean Neuhaus II a creat ''pralina'' - ciocolata cu un conţinut de arome diferite. Din acest moment, industria ciocolatei a explodat şi s-a răspândit în întreaga lume, potrivit istoriei prezentate de World Cocoa Foundation.
Deoarece seminţele de arbore de cacao au un gust foarte intens, amar, au nevoie de fermentaţie pentru a dezvolta aroma. Odată fermentate, procesatorii usucă, curăţă şi coc boabele. După coacere, coaja este îndepărtată pentru a produce fulgi de cacao. Fulgii de cacao sunt apoi supuşi unui proces de măcinare creând o masă de cacao, care este ciocolata pură în formă brută. Masa de cacao este de obicei lichefiată printr-un proces în urma căruia ciocolata lichidă este transformată în două componente: produse solide de cacao şi unt de cacao.
Beneficiile ciocolatei
Există patru tipuri comune de ciocolată: ciocolată de gătit neîndulcită, ce conţine masă solidă de cacao şi unt de cacao în proporţii diferite; ciocolata dulce - substanţe solide de cacao, unt de cacao sau alte grăsimi şi zahăr; ciocolata cu lapte - ciocolată dulce cu lapte praf sau lapte condensat şi ciocolată albă, care conţine unt de cacao, zahăr şi lapte, dar fără substanţe solide de cacao.
Majoritatea oamenilor iubesc ciocolata. De fapt, nouă din zece oameni iubesc ciocolata şi aproximativ un miliard de oameni mănâncă ciocolată în fiecare zi, arată sursa citată. Pe lângă faptul că are un gust atât de bun, ciocolata prezintă şi câteva beneficii pentru sănătate: creşte nivelul de serotonină şi dopamină, ceea ce ajută la îmbunătăţirea stării de spirit. De asemenea, ciocolata neagră este o sursă bună de antioxidanţi şi ajută la îmbunătăţirea fluxului sanguin, la scăderea tensiunii arteriale şi la reducerea riscului de boli de inimă.