Marea dragoste și amanta lui Benito Mussolini, supranumit „Il Duce“. Cine a fost Clara Petacci

31 martie 2024 13:03   Fapt divers

Benito Mussolini, unul dintre cei mai cunoscuți dictatori din istoria modernă, a fost căsătorit și a avut numeroase amante. Dar femeia care i-a furat cu adevărat inima a fost Clara Petacci, care a murit odată cu el, executați.

Clara Petacci, cunoscută sub numele de Claretta Petacci, și Benito Mussolini au fost un cuplu neoficial al Italiei fasciste. El, cu 28 de ani mai în vârstă decât ea, a fost căsătorit și a avut numeroase amante. A avut-o soție în perioada 1914-1915 pe Ida Dalser, deși din 1911 era într-o relație cu Margherita Sarfatti, relația ce a durat până în 1931.

Bineînțeles, lista nu se oprește aici. Din 1915 și până la decesul său, Mussolini, fără a renunța la Margherita, a fost căsătorit cu Rachelle Guidi cu care a avut mai mulți copii: Vittorio, Edda și Romano. A avut un copil și cu da Dalser, Benito Albino, dar pe care nu l-a recunoscut niciodată.

Încă din adolescență, Clara Petacci a făcut o obsesie pentru liderul fascist. De o frumusețe izbitoare și extrem de inteligentă, ea îl adora în ciuda diferenței de vârstă de 28 de ani. La vârsta de 20 de ani, a reușit să ajungă la idolul ei, deși acesta era căsătorit cu Rachele Guidi. De fapt, la rândul ei, și Clara se căsătorise, dar mariajul a durat doar doi ani.

Una dintre cele mai șocante imagini din istoria modernă

Întâlnirea care îl face pe Mussolini, un bărbat în toată firea, trecut de prima tinerețe, să o accepte pe Claretta are loc în 1933. El are 50 de ani, ea aproape 22. Pe data de 28 aprilie, cu două zile înaintea lui Hitler, Benito Mussolini și Clara Petacci sunt executați la Giulino di Mezegra.

În fața plutonului de execuție, ea s-a aruncat în fața lui Benito Mussolini pentru a-l proteja și a murit împreună cu el. El avea 61 de ani, iar ea 33 de ani.

A doua zi, trupurile lor neînsuflețite au fost duse în Piazzale Loreto din Milano și atârnate cu capul în jos în fața unei benzinării. Dictatorului i se zdrobise craniul cu cizmele militare ale partizanilor care i-au adus la Milano. Cadavrele au fost fotografiate în mijlocul unei mulțimi furioase. Aceasta a devenit una dintre cele mai șocante imagini din istoria modernă, relatează Adevărul.ro.

Mai multe